Update articol:

Alegeri SUA 2024: Nu vorbesc atât de uşor, nu dezbat atât de bine ca altădată, recunoaşte Joe Biden

Alegeri SUA 2024: Nu vorbesc atât de uşor, nu dezbat atât de bine ca altădată, recunoaşte Joe Biden
 - poza 1

“Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată”, a recunoscut Joe Biden vineri, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi, cu o zi înainte, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vă dau cuvântul meu de Biden. Nu m-aş fi prezentat din nou (candidat în alegeri) dacă nu credeam, din toată inima mea şi din tot sufletul meu, că pot face această muncă”, a spus preşedintele american în faţa susţinătorilor săi la Raleigh, în Carolina de Nord (sud-est), stat pe care el are “intenţia să-l câştige”.

Biden a avut în dezbatere o prestaţie slabă şi adesea incoerentă, lucru care a alimentat discuţia despre vârsta prea înaintată a actualului preşedinte democrat, care la 81 de ani doreşte un al doilea mandat. Impresia lăsată este că i-a lipsit siguranţa de sine în faţa contracandidatului său, cu doar trei ani mai tânăr decât el, dar care a vorbit mai energic şi hotărât.

Vorbind cu o voce răguşită – tabăra lui a susţinut că era răcit -, repetând adesea ce spusese deja sau pierzându-se în fraze confuze, Biden a provocat dezamăgire chiar şi printre susţinătorii săi.

Vicepreşedinta sa, Kamala Harris a recunoscut că liderul de la Casa Albă a avut un început “laborios” al dezbaterii, dar ea crede că totuşi el a terminat “puternic”.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025