International

Alegeri SUA 2024: Putin declară că îl preferă în continuare pe Biden, în pofida dezbaterii televizate cu Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a văzut fragmente din dezbaterea televizată dintre preşedintele în exerciţiu american Joe Biden şi candidatul republican Donald Trump, dar că preferinţa sa pentru Biden ca viitor preşedinte al SUA a rămas neschimbată, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Întrebat de un reporter al televiziunii de stat dacă Biden sau Trump ar fi mai bun (pentru Rusia), dacă preferinţa sa declarată public pentru Biden s-a schimbat după recenta dezbatere televizată şi dacă a văzut-o, Putin a răspuns: “Nu s-a schimbat nimic”.

“Ce, nu ştiam ce se poate întâmpla? Ştiam”, a remarcat Putin, care a declarat în repetate rânduri că el simte că Biden este preferabil ca viitor preşedinte al SUA în locul lui Donald Trump, chiar şi după ce Joe Biden l-a catalogat pe liderul rus drept “un ticălos nebun”.

Putin a declarat că a văzut unele părţi din dezbaterea televizată între Biden şi Trump pentru că a avut alte treburi de rezolvat.

“Am văzut câteva fragmente…căci am destule de făcut”, a spus Putin.

Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a avut o prestaţie slabă în timpul dezbaterii, ceea ce a adus în prim-planul campaniei întrebări legate de vârsta şi capacitatea sa mentală.

Putin a mai spus că a acordat puţină atenţie informaţiilor din mass-media cu privire la dezbatere, deşi nu a putut să o ignore, deoarece Statele Unite au rămas o mare putere, potrivit Reuters.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

o oră ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More