International

Alegeri/SUA: Biden se declară ”pregătit” să lucreze cu opoziţia republicană

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este “pregătit” să lucreze cu opoziţia republicană din Congres, după ce a reuşit să contracareze “valul” conservator promis în alegerile intermediare (”midterms”), relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Sunt pregătit să lucrez cu opoziţia republicană”, a declarat liderul democrat, menţionând că este deschis tuturor “ideilor bune”. Joe Biden a anunţat că liderii opoziţiei vor fi invitaţi în curând la Casa Albă.

Alegerile legislative de la jumătatea mandatului au reprezentat “o zi bună pentru democraţie”, a declarat, de asemenea, preşedintele Joe Biden, a cărui tabără democrată a limitat pierderile, în pofida previziunilor care indicau un avantaj mare al republicanilor în Camera Reprezentanţilor.

“Am avut alegeri ieri. Şi a fost o zi bună, cred, pentru democraţie. Şi cred că a fost o zi bună pentru America”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.

Şi “în timp ce presa şi experţii preziceau un val roşu uriaş, aceasta nu s-a întâmplat”, a adăugat preşedintele american, referindu-se la culoarea Partidului Republican.

Conservatorii erau bine clasaţi miercuri pentru a prelua controlul în Camera Reprezentanţilor după scrutinul de marţi, dar rivalii lor au rezistat mai bine decât era prevăzut, menţinându-şi chiar şansele de a păstra Senatul. Joe Biden, totuşi, a admis că “încă sunt mulţi oameni care suferă”.

“Alegătorii au vorbit clar despre preocupările lor, creşterea preţurilor… şi nevoia de a reduce inflaţia”, a precizat el, menţionând, de asemenea, îngrijorările legate de “criminalitate şi securitate”, subiecte asupra cărora republicanii au insistat.

Dar americanii au “transmis de asemenea un mesaj clar şi fără ambiguitate că vor să păstreze democraţia noastră şi să protejeze dreptul de a alege în această ţară”, a subliniat el, în timp ce dreptul la avort a fost una dintre temele principale ale campaniei electorale.

“Vreau să le mulţumesc în special tinerilor din această ţară, despre care mi s-a spus (…) că au votat din nou la cote istorice, la fel ca acum doi ani”, a afirmat liderul de la Casa Albă. “Poporul american a spus clar, cred, faptul că se aşteaptă ca şi republicanii să fie dispuşi să lucreze cu mine”, a spus el.

Articole recente

Vodafone România anunță semnarea documentelor legale privind achiziția Telekom România; Valoarea totală a tranzacției este de 30 milioane de euro

Vodafone România anunță semnarea documentelor legale relevante ale tranzacției privind achiziția Telekom România Mobile Communications.…

10 minute ago

Economia mondială a accelerat în august, dar se acumulează semnalele unei noi crize (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor luni economia mondială a prezentat un grad înalt de…

53 de minute ago

Nvidia afirmă că concurența „a sosit fără îndoială”, după lansarea clusterului AI de către Huawei

Huawei își intensifică sistemele de calcul AI, în timp ce producătorul american de cipuri Nvidia…

3 ore ago

Canalul Panama începe procesul de selecție a firmelor care vor construi și opera conducta de GPL

Canalul Panama a demarat un proces competitiv pentru selectarea companiei care va proiecta, construi și…

3 ore ago

SUA lansează o inițiativă pentru accelerarea proiectelor de rețele electrice pentru IA; centralele pe combustibili fosili care urmau să fie închise definitiv vor continua să funcționeze

Administrația Trump a lansat joi o inițiativă pentru accelerarea dezvoltării centralelor electrice și a liniilor…

3 ore ago

Administraţia Trump cere Curţii Supreme permisiunea de a o demite pe guvernatoarea Rezervei Federale Lisa Cook

Administraţia preşedintelui Donald Trump a solicitat joi Curţii Supreme să anuleze deciziile instanţelor inferioare care…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More