Politica

Alegerile europarlamentare: Macron denunţă “complicitatea” dintre naţionalişti şi interesele străine (Steve Bannon şi oligarhii ruşi) pentru “dezmembrarea Europei”

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat luni că vede pentru “prima dată o complicitate între naţionalişti şi interesele străine” pentru dezmembrarea Europei, vizându-l pe lobbyistul Steve Bannon, “apropiat puterii americane”, precum şi pe ruşi, care “nu au fost niciodată atât de intruzivi”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu pot fi decât tulburat. Nu trebuie să fim naivi. Dar nu confund statele şi anumiţi indivizi, deşi grupurile de influenţă americane sau oligarhii ruşi afişează relaţii apropiate cu guvernele”, a adăugat Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale franceze.

Alegerile organizate de la 23 la 26 mai în cele 28 de ţări ale UE sunt “cele mai importante din 1979 pentru că Uniunea se află în faţa unui risc existenţial”, a afirmat şeful statului francez.

Extrema dreaptă naţionalistă, conservatorii eurosceptici şi populiştii intenţionează să obţină un rezultat confortabil la aceste alegeri destinate să reînnoiască Parlamentul European. Estimările anunţă 173 de deputaţi aleşi sub culorile acestor formaţiuni, faţă de 154 în PE actual, rezultat după alegerile din 2014, dintr-un total de 751 de locuri.

“Este duşman al Europei cine nu crede în viitorul ei. Naţionaliştii care doresc să o divizeze sunt primii săi duşmani”, a afirmat preşedintele francez. 

Luni, în cursul unui miting electoral, premierul francez, Edouard Philippe, a criticat sprijinul acordat de Steve Bannon lui Marine Le Pen, şefa extremei dreapta franceze.

Emmanuel Macron doreşte după alegeri organizarea unei “Convenţii fondatoare europene” unde “şefii de stat şi de guvern, cu noul executiv şi responsabilii PE, împreună cu cetăţenii, să îşi acorde timp ca să definească strategia Europei pentru următorii cinci ani, inclusiv schimbarea tratatelor.

Articole recente

Raiffeisen Bank România continuă ritmul de creștere: +35% mai mulți clienți noi, +12% pe zona de credite nete, +15% la economisire în prima jumătate a anului 2025

Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de…

o oră ago

Mozaik Investments devine acționar majoritar al Genesis College, unul dintre cele mai mari businessuri educaționale private cu capital integral românesc

Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una…

2 ore ago

Evoluții geopolitice mondiale în primul sfert al secolului XXI. România în acest context; Previziuni pentru 2050 (Corneliu Pivariu)

Autor: Corneliu Pivariu - General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

2 ore ago

Un vânzător de iluzii (Iulian Mareș)

Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…

2 ore ago

PROIECT EDITORIAL FEL, DEDICAT PAMÂNTURILOR RARE: Ceriu (Teodora Mîndra)

Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More