Alegerile parlamentare din Republica Moldova și ieșirea din defensivă a României (Iulian Mareș)

Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a stârnit o reacție unanimă în România, din partea experților neguvernamentali și a jurnaliștilor cu specializare militară, conform căreia agresiunea în cauză trebuie să fie un semnal de alarmă pentru autoritățile de la București, unul care să modifice paradigma acestora de interpretare și de poziționare în raport cu războiul hibrid tot mai intens purtat de Rusia împotriva flancului estic al NATO și împotriva unității Uniunii Europene. Sigur, nu e prima și nici ultima dată când Rusia testează capacitatea de reacție a statelor europene care susțin Ucraina, inclusiv a României, însă până în prezent Bucureștiul a preferat „discreția” pe acest subiect, abia recent fiind comunicată public până și suma^[1] cu care România a contribuit la apărarea Ucrainei, respectiv 1,5 miliarde euro în intervalul 2022-2025.

Acest calcul financiar nu include și aportul României la consolidarea securității și apărării Republicii Moldova, țară care de facto joacă rolul, dificil și ingrat, de zonă-tampon între influența nocivă a Federației Ruse și frontiera estică a NATO și  UE. În virtutea acestei rațiuni, liderii europeni și-au arătat susținerea fără echivoc pentru președintele Maia Sandu și pentru traiectoria europeană a țării, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare care vor avea loc în Republica Moldova la finalul lunii septembrie a.c. La fel a procedat și România, prin premierul Ilie Bolojan, care a efectuat o vizită oficială la Chișinău în luna august a.c., prilej cu care un „punct central” al întrevederii avute cu președintele Maia Sandu l-a constituit „contracararea interferențelor străine care interferează cu parcursul european al Republicii Moldova”^[2].

Dincolo de comunicatele și discursurile oficiale, rămâne însă impresia că există la București o decalibrare strategică în raport cu Republica Moldova sau cel puțin o insuficientă mobilizare pe direcția amenințărilor de securitate generate aici de metodele și mijloacele specifice războiului hibrid rusesc. Investigația fulminată realizată de Ziarul de Gardă, publicată sub titlul „Armata digitală a Kremlinului”^[3], a demonstrat clar efortul masiv pe care îl face Rusia pentru a manipula apropiatele alegeri parlamentare și pentru a submina din interior țara vecină, dar expunerea mediatică a acestor metode și mijloace nu garantează anihilarea lor. Totuși, în același timp în care premierul Ilie Bolojan se afla la Chișinău, la  București era propusă oficial desființarea Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, prin încorporarea sa în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, motivul invocat fiind necesitatea de a face economii bugetare^[4].

Rusia nu face economii bugetare, evident, pentru că vede situația într-o logică confruntațională și tratează lucrurile din perspectiva mai amplă a războiului de valori purtat împotriva lumii occidentale, spre care aspira și Republica Moldova. De aceea, prin așa-numită “rețea Șor”, nume atribuit după Ilan Șor, fost bancher și politician, în prezent fugit la Moscova, au curs plățile destinate influențării alegătorilor moldoveni. Cifrele sunt elocvente: de la 10 euro pe zi pentru fiecare participant la proteste, până la 2.000 euro pentru liderii de opinie și “influencerii” activi în mediul virtual din Republica Moldova. Autoritățile moldovene au reușit anul trecut să identifice nu mai puțin de 130.000 de cetățeni moldoveni la care au ajuns astfel de sume de bani, un cuantum al lor fiind de 15 milioane de dolari^[5] numai pentru luna septembrie 2024, ca exemplu.

În aceste condiții, este iluzorie așteptarea ca alegătorii moldoveni să fie imuni la aceste influențe, care vin la pachet cu o confuzie ideologică adânc înrădăcinată în zonele din țara vecină unde predomină minoritățile rusofone, respectiv etnicii ruși, găgăuzi, ucraineni și bulgari. Acestea sunt zone unde amintirea URSS persistă și este alimentată masiv prin canale de comunicare de limbă rusă, adesea sub umbrela “neutralității” clamate de politicieni precum Igor Dodon, Evghenia Guțul și alții de calibru mai redus, dar relevanți mai ales la nivel local.

Vulnerabilitatea ideologică la influențele Rusiei este acutizată de faptul că Republica Moldova se confruntă cu o creștere a costului general al vieții, salariile neținând pasul cu prețurile tot mai mari, în timp ce diferența în ce privește nivelul de trai dintre mediul rural și mediul urban este mai profundă decât în România. Ca și la noi, în statul vecin coexistă două țări, iar diferențele dintre acestea nu au fost convingător atenuate odată cu progresul Republicii Moldova pe direcția aderării la Uniunea Europeană. Aproape 70% dintre moldoveni nu reușesc să facă economii și sunt nevoiți să cheltuiască, de la o lună la alta, toți banii câștigați ca salarii^[6] de membrii unei familii. Rusia găsește, astfel, un teren fertil pentru acțiunile sale subversive și riscul major este tocmai demobilizarea segmentului pro-european din electoratul moldovean și inducerea sentimentului că beneficiile viitoarei aderării la uniune sunt iluzorii sau măcar prea îndepărtate.

Paradigmatic, e limpede că Rusia se află în ofensivă și la fel de limpede e că România se poziționează în defensivă în raport cu situația de fapt din Republica Moldova. De aici, o disproporție de resurse alocate, de metode și mijloace la care se recurge și, la urma urmelor, una de obiective strategice. Din 1992 și până în ziua de azi, România a reacționat numai la tot ceea ce a întreprins Rusia pe teritoriul țării vecine, soldul celor trei decenii fiind acela că se menține riscul basculării Chișinăului în sfera de influență rusească, în pofida progreselor certe obținute prin strânsa colaborare româno-moldovenească, dublate de sprijinul Uniunii Europene în ansamblul ei și pe relațiile bilaterale construite de Republica Moldova prin eforturi proprii cu partenerii săi europeni.

Narativele cu care Rusia seamănă confuzie în mintea și sufletul alegătorilor moldoveni fac apel adesea la „gloria” pe care o conferea țării apartenența la URSS și reușesc să-și atingă scopurile cultivând sentimentul de mândrie națională în amestec cu nostalgia pentru vremea republicilor socialiste sovietice. Astfel de idei nu au cum să nu-și găsească o albie pe care să curgă într-o țară considerată ca fiind cea mai săracă din Europa. Pe drept cuvânt, moldovenii fac inevitabil o comparație între trecut și prezent, iar rezultatul nu încântă pe nimeni. În aceleași trei decenii care au trecut de la dispariția URSS, țara vecină a pierdut multe dintre sursele consacrate de mândrie națională, aflate la rang de cinste în orice stat. De pildă, Republica Moldova a moștenit de la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească 30 de avioane de luptă Mig-29, iar astăzi are în dotarea Forțelor sale Aeriene doar două elicoptere și un avion de transport^[7].

Dacă România ar fi avut mai multă îndrăzneală în raport cu țara vecină, la recent încheiată ediție a show-ului internațional aeronautic BIAS 2025, s-ar fi putut număra printre participanți, ipotetic vorbind, o echipă a Forțelor Aeriene din Republica Moldova având în dotare avioanele subsonice de producție românească IAR-99 Șoim, optime pentru misiunile de poliție aeriană atât de necesare de-a lungul Nistrului. Cu siguranță ar fi fost un prilej de mândrie națională pentru moldoveni și cu siguranță ar fi fost o confirmare, mai presus de dubii, a sprijinului frățesc venit din partea României, la trei decenii după dispariția sprijinului tovărășesc asigurat de URSS.

Deocamdată, sprijinul constant al României nu a reușit să înlocuiască în mentalul colectiv al moldovenilor simbolurile și reperele valorice rămase din perioada sovietică, pentru că sutele de milioane de euro puse la dispoziția Chișinăului atât de către statul român, cât și de Uniunea Europeană s-au disipat ca impact în programe și proiecte, incontestabil necesar, dar care nu pot concura cu narativele rusești livrate insidios. În Republica Moldova, sunt școli și grădinițe modernizate cu bani românești, sunt drumuri asfaltate cu bani din partea Statelor Unite ale Americii, sunt rețele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare realizate cu fonduri europene și multă propagandă finanțată cu ruble și criptomonede vehiculate de ruși. Paradoxal, aceasta din urmă reușește să fie mai eficientă decât ajutorul internațional și românesc, tocmai pentru că au lipsit și lipsesc investițiile în simboluri.

Moldovenii au nevoie și de redobândirea mândriei naționale. Uniunea Europeană și România au nevoie ca Republica Moldova să devină un factor credibil de descurajare în raport cu Rusia, mai ales acum când războiul dus pe teritoriul Ucrainei nu are perspective de încheiere într-un orizont apropiat. Descurajarea amenințării rusești și consolidarea identității naționale pe pământ moldovenesc pot avea un numitor comun, dar această convergență necesită investiții calibrate scopului, realizate în registru de hard power. Măcar acum, în al 13-lea ceas, trebuie învățată lecția momentului dureros din 1992 și cea recentă, dată de comportamentul Rusiei în derularea războiului cu Ucraina, anume că Moscova înțelege doar forța și se oprește numai când efectiv nu poate înainta.

A trecut vremea podurilor de flori peste Prut, iar concluzia care se impune de la sine este că moldovenii vor simți că și ei contează atunci când vor putea să se bazeze pe ceva mai mult decât sprijinul internațional sau românesc, anume când vor putea să se bazeze pe ei înșiși. România trebuie să iasă din postura tradițional defensivă și să ajute “frații de peste Prut” altfel decât până acum și fără falsă pudoare, chiar pe modelul în care Turcia acționează în Balcani. Mai concret zis, e nevoie investiții în capacitatea reală de descurajare pe care Republica Moldova o poate pune în mișcare în caz de necesitate. Armata națională este fundamentul puterii de stat și simbolul central pe care se poate reconstrui mândria națională, inclusiv din perspectiva modelului rusesc de care se simt atrași simpatizanții acestuia din Republica Moldova.

Cu speranța că alegerile din 28 septembrie a.c. vor da Chișinăului timpul necesar pentru a continua ferm pe direcția sa pro-europeană, prioritatea imediat ulterioară trebuie să fie tocmai această confluență între vitalizarea simbolurilor naționale și consolidarea unei forțe de descurajare proprii, apte să respingă interesele ostile proiectate de Rusia în țara vecină și ducă în derizoriu orice și oricât a mai rămas din armata a 14-a în zona transnistreană a Republicii Moldova.

Iulian Mareș

^[1] https://romania.europalibera.org/a/consiliul-fiscal-romania-a-sprijinit-ucraina-cu-1-5-miliarde-de-euro-de-la-inceputul-razboiului/33520491.html

^[2] https://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-ilie-bolojan-in-republica-moldova

^[3] https://www.zdg.md/investigatii/ancheta/video-armata-digitala-a-kremlinului-investigatie-sub-acoperire-se-plateste-hai-sa-va-spun-se-plateste-direct-de-la-moscova/

^[4]https://romania.europalibera.org/a/romania-ar-putea-desfiinta-departamentul-pentru-relatia-cu-r-moldova-va-fi-inghitit-de-cel-pentru-toata-diaspora-/33516505.html

^[5] https://www.g4media.ro/reteaua-lui-sor-coordonata-de-moscova-experienta-unei-jurnaliste-din-republica-moldova-care-s-a-infiltrat-in-echipa-prin-care-oligarhul-prorus-platea-actiuni-de-destabilizare-si-sabotare-a-referendum.html

^[6] https://tv8.md/2025/04/25/video-costul-vietii-in-moldova-70-dintre-familii-traiesc-de-la-un-salariu-la-altul/280311

^[7] https://www.globalmilitary.net/air_forces/mda/#google_vignette