Banci

Alexandra Ivanov, Șef departament Private Banking, UniCredit Bank: Structura portofoliului se caracterizează prin diversificare atât la nivel de produse clasice de economisire, cât și la expunerea internațională oferită de fondurile Amundi

Interviu cu Alexandra Ivanov, Șef departament Private Banking, UniCredit Bank

 

Care este profilul clientului de Private Banking al Unicredit Bank?

Alexandra Ivanov: Profilul clienților noștri cărora le oferim servicii personalizate de tipul Private Banking, prin intermediul departamentului specializat din cadrul UniCredit Bank, este unul destul de variat; vorbim despre antreprenori români și/sau străini, membri în echipe de top management ale unor companii multinaționale, dar și liber profesioniști din diverse domenii de activitate, cum ar fi avocați, medici, artiști, persoane publice etc.

Care este limita inferioară de suma pentru un client Private Banking?

Alexandra Ivanov: Dacă avem în vedere criteriul cantitativ, pentru încadrarea în segmentul Private Banking, clienții trebuie să dețină în conturile bancare deschise la UniCredit Bank o sumă minimă de 300.000 euro (sau echivalent) sau, alternativ, să deruleze tranzacții lunare prin conturi în valoare medie de 10.000 euro.

Care sunt avantajele serviciului de private banking al Unicredit Bank, comparativ cu băncile competitoare?

Alexandra Ivanov: În general, serviciile bancare oferite clientului cu profil private banking sunt oferite într-un mod asemănător în cadrul băncilor comerciale din România, în sensul în care acesta beneficiază de o persoană dedicată în relația cu Banca, cu o abordare holistică în ceea ce privește nevoile sale financiare și o oferta personalizată; în plus, UniCredit Bank oferă și un serviciu special în cadrul Grupului, mai precis pentru managementul portofoliului prin intermediul băncii de investiții a grupului UniCredit, Schoellerbank.

Ce ne puteți spune despre structura  portofoliului?  Oferiți și acces la piețele internaționale de capital?

Alexandra Ivanov: Structura portofoliului în cadrul UniCredit se caracterizează prin diversificare atât la nivel de produse clasice de economisire cât și la expunerea internațională oferită de fondurile Amundi, pe care banca noastră le distribuie către clienții băncii. Potrivit clasamentelor (IPE „Top 400 asset managers”, iunie 2019), Amundi ocupă poziția 10 în topul global al administratorilor de fonduri, cu o ofertă de aproximativ 40 de fonduri internaționale, înregistrate în România, și cu expunere pe toate piețele internaționale. Totodată, așa cum am menționat, serviciile de management de portofoliu sunt disponibile pentru clienții de Private Banking prin intermediul Schoellerbank.

Care este randamentul mediu obținut de clienții dvs de private banking?

Alexandra Ivanov: Randamentele medii se pot estima pornind de la structura portofoliului, preponderentă în această perioada în produse clasice de economisire, coroborate cu randamentele oferite de produse mai complexe de investiții ce necesită un anumit profil de risc al clientului.

Cum au fost afectate serviciile de private banking de pandemia de coronavirus?

Alexandra Ivanov:  Pandemia a afectat întreagă economie și, ca atare, și pentru domeniul nostru au existat momente mai dificile, restricțiile impuse de contextul sanitar afectând activitatea ca urmare a  lipsei mobilității clienților în această perioadă; am depășit însă cu bine acest moment, disponibilitatea noastră în a întâmpina clienții fiind asigurată prin  mijloace alternative, la distanță, puse la dispoziția clienților, ceea ce ne-a permis să asigurăm continuitatea activității într-un mod corespuzator. Odată cu relaxarea condițiilor, am revenit la activitatea obișnuită, asigurând prezența fizică permanentă și o abordare proactivă.

Cum vedeți în viitor serviciile de private banking? Cum vor fi influențate aceste servicii de accelerarea digitalizarii, de economia verde etc?

Alexandra Ivanov: Digitalizarea activității este pentru UniCredit o direcție strategică și am implementat numeroase proiecte în această direcție. Clienții care fac parte din nouă generație, în particular, manifestă un interes sporit pentru modalitățile de lucru noi oferite de  instituțiile financiare, pentru că acestea permit economii de timp și acces la produse și servicii cu o mai mare ușurință. În același timp, însă, interacțiunea umană va fi întotdeauna necesară și va aduce valoare adăugată modului de a oferi servicii bancare  clientului de Private Banking, acolo unde discutăm despre servicii personalizate, despre suport permanent și particularizat în tot ceea ce presupune colaborarea cu o instituție financiară.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More