Afaceri

Alexandru LUCHICI, ANAF: Ordonanța 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale a fost emisă cu scopul revitalizării și evitării deschiderii insolvenței pentru debitorii aflați în dificultate financiară

Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale a fost emisă cu scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței pentru debitorii aflați în dificultate financiară și pentru care exista riscul intrării în insolvență, a spus Alexandru LUCHICI, Director General Direcția Generală Juridică din cadrul ANAF,  la Dezbaterea RESTRUCTURAREA – MĂSURĂ DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI Mecanisme de salvare a companiilor aflate în dificultate; Când apelăm la insolvenţă?, organizată de Financial Intelligence, pe 9 mai.


Domnul Luchici a excplicat că debitorul trebuia să notifice organul fiscal cu privire la intenţia sa, termenul de depunere a notificării fiind 31 ianuarie 2023 inclusiv.

Termenul de depunere a solicitării de restructurare este cel târziu 31 iulie 2023, sub sancțiunea decăderii.

Potrivit domnului Luchici, măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele:

a) înlesniri la plata obligaţiilor bugetare (plata eşalonată a obligaţiilor bugetare principale, precum şi amânarea la plată a accesoriilor şi/sau a unei cote din obligaţiile bugetare principale, în vederea anulării)

b) conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale, în condiţiile reglementate de Codul de procedură fiscală

c) stingerea obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală

d) anularea unor obligaţii bugetare principale (pentru maximum 50% din totalul obligațiilor bugetare principale)

Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală

b) să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent

c) să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 (sau potrivit Legii nr. 85/2006)

d) să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare

e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal

f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent. Testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză din care să rezulte că s-ar obţine un grad mai mare de recuperare a creanţelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât şi cu varianta deschiderii procedurii falimentului.

Oficialul ANAF a mai spus că orice categorie de contribuabil poate accesa eșalonarea la plată, pe o perioadă de cel mult 5 ani, astfel:

a) pe cel mult 6 luni, în situația în care nu contribuabilul nu constituie garanții;

b) pe cel mult 12 luni, în situația în care vă contribuabilul se încadrează în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic;

c) pe cel mult 5 ani, în situația în care contribuabilul constituie garanții, chiar și insuficiente.

Potrivit prezentării sale, conditiile sunt următoarele:

a) debitorul să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată;

b) debitorul să constituite garanția (cu excepția celor care solicită eșalonarea la plată pentru o perioadă de maxim 6 luni);

c) debitorul să nu se afle în procedura insolvenței. Debitorul care se află în procedura insolvenţei şi doreşte eşalonarea la plată poate solicita această înlesnire la plată cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată să iasă din procedura insolvenţei;

-precizare: potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, pentru creanţele curente, creditorii bugetari pot acorda înlesniri la plată

d) debitorul să nu se afle în dizolvare.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

10 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More