Sanatate

Alexandru Rafila: Concedul medical este un drept al oricărui angajat / Ministrul crede că trebuie verificat sistematic dacă există suspiciuni că cineva prescrie sau beneficiază de prea multe concedii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seară, că angajaţii care au probleme medicale au dreptul la concedii medicale, dar trebuie verificat sistematic dacă se fac abuzuri, fie de către medici care prescriu prea multe, fie de persoane care beneficiază de prea munte concedii medicale.

”Concedul medical este un drept al oricărui angajat, ca atunci când are o anumită afecţiune care face imposibilă desfăşurarea activităţii profesionale, să primească un venit care să îi permită să trăiască în acea perioadă în care este în concediu medical. Din punctul meu de vedere, primul lucru care trebuie făcut într-o astfel de situaţie ar fi să operaţionalizăm o prevedere legală care  există în momentul de faţă, în statutul CNAS, care are dreptul şi are şi obligaţia, până la urmă, să controleze acolo unde apare un red flag, adică cineva care prescrie extrem de multe concedii medicale sau cineva care beneficiază de foarte multe concedii medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, joi seară, la Antena 3, potrivit news.ro.

Ministrul a precizat că sunt şi afecţiuni care sunt foarte serioase, afecţiuni oncologice, cardiovasculare, accidente după care e nevoie de concediu medical, dar afirmă cî ”lucrul ăsta trebuie verificat mai mult sistematic”

În ultimii ani, potrivit ministrului, se făceau la nivel naţional 50 de controale în 42 de judeţe.

”Se lua unul pe an. Nu este niciun fel stimulativ”, a mai declarat Rafila.

 

Acesta a adăugat, însă, că nu doreşte să plece de la premisa că se dau excesiv astfel de concedii.

”Cred că asta e calea prin care ar trebui să ţină puţin sub control o eventuală prescriere în exces a concediilor medicale de către unii medici, dar nu  aş vrea să plecăm de la premisa că acest lucru este sistematic. Aş vrea să plecăm de la premisa că el poate să apară, trebuie verificat dacă există sau nu circumstanţe reale de prescriere a concediului şi până la urmă plătitorul, CNAS, trebuie să controleze  acest lucru”, a mai declarat ministru Sănătăţii, adăugând că, în medie, 6 miliarde de lei era suma tuturor concediilor medicale acordate într-un an.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat, la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva sa, că ”sistemul de plată al concediilor medicale este unul păgubos şi antrenează după el diverse activităţi speculative”, lucru demonstrat de cifre.

”2022 – număr de certificate medicale eliberate: 4.124.886, atenţie, număr zile de concedii medicale 29.452.257, valoarea bugetului alocat pentru plata concediilor medicale 5, 9 miliarde lei. 2023 – număr de concedii medicale eliberate: 3.361.223, număr zile de concedii medicale 24.870.933, valoare buget alocat pentru plata concediilor medicale 3,6 miliarde lei. Iar pentru anul 2024 avem de asemenea un buget record alocat pentru concediile medicale de aproximativ 3,7 miliarde lei. Numai în anul 2023 din totalul de 3.361.223 certificate medicale eliberate, 1.800.883 au fost eliberate de cabinetele medicale individuale, 1.317.722 de ambulatoriile de specialitate şi doar 242.618 certificate medicale eliberate de către spitale”, a mai spus Boloş.

El a prezentat şi ce tipuri de certificate medicale se eliberează: Boală obişnuită: 1.905.100; Urgenţă medico-chirurgicală: 695.106; Boală infectocontagioasă: 57.735; Boală cardiovasculară: 69.309 şi altele. ”În timp ce numărul de certificate medicale, despre care dumneavoastră vorbiţi în textul moţiunii simple, au următoarea structură: Sarcină şi lăuzie: 245.470, îngrijire copil bolnav: 130.855, neoplazii: 123.690”, a dat ministrul exemplu.

Marcel Boloş a prezentat şi ”topul judeţelor şi al medicilor cu cel mai mare număr de concedii medicale şi zile de concediu medical acordate: Judeţul Prahova, top 20 medici: 15.402 concedii medicale cu 155.743 zile de concedii medicale; Judeţul Iaşi, top 20 medici: 12.038 concedii medicale cu 153.719 zile de concedii medicale; Judeţul Timiş, top 20 medici: 7.542 concedii medicale cu 73.767 zile de concedii medicale”. Marcel Boloş a mai arătat că ”seria lucrurilor aberante din sistemul de plată a concediilor medicale nu se opreşte aici”. ”În cursul anului 2023 s-au cheltuit 3,7 miliarde lei din bugetul de sănătate în loc să fie duşi aceşti bani spre spitale, medicamente, boli cronice, iar finalul anului 2023 ne-a pus în situaţia să avem restanţe la concediile medicale de 3,2 miliarde lei. Deci atenţie, în anul 2023 totalul cheltuielilor pentru concediile medicale, dacă aveam toţi banii, era de 6,9 miliarde lei”, a mai spus ministrul.

Articole recente

Acord comercial UE-SUA: Trump “a mâncat-o la micul dejun pe preşedinta Comisiei Europene”, consideră Viktor Orban

Acordul comercial UE-SUA nu este un acord, ci preşedintele american Donald Trump "a mâncat-o la…

7 secunde ago

Forţele armate germane se pregătesc să dezvolte drone de luptă cu rază lungă de acţiune

Forţele armate germane se pregătesc să dezvolte drone de luptă cu rază lungă de acţiune,…

9 minute ago

Gaza: Israelul afirmă că duminică a fost distribuit ajutorul umanitar transportat de 120 de camioane

Cogat, organism al Ministerului Apărării israelian, a anunţat luni că duminică ONU şi alte organizaţii…

20 de minute ago

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

o oră ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

2 ore ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More