Update articol:
Forumul pieței de capital 2024

Alexandru STÂNEAN, TeraPlast: Dorim să investim banii din majorarea de capital pentru extindere, astfel încât randamentul pe termen lung să fie unul de două cifre (VIDEO)

TeraPlast dorește să investească banii atrași prin majorarea de capital pentru extindere, atât în România, cât și în străinătate, astfel încât randamentul pe termen lung să fie unul de două cifre, a spus Alexandru STÂNEAN, CEO TeraPlast, la Forumul pieței de capital, organizat de Financial Intelligence, pe 11 septembrie.

Compania a anunțat, ulterior derulării Forumului, că a atras, prin majorarea de capital, 99,9 milioane de lei.

La eveniment, Alexandru STÂNEAN a spus: “Se confirmă că pe bursa din România sunt bani. Mă bucur foarte mult că, în sfârșit, după IPO-ul de acum 15 ani, TeraPlast se adresează din nou pieței de capital pentru finanțare.

Pe de altă parte, dincolo de faptul că sunt foarte puține IPO-uri, sunt și foarte puține companii listate care ridică capital de pe bursă. Nu aș vrea să cred că societățile din România sunt atât de puțin inspirate încât să nu aibă planuri de dezvoltare, cred că altele sunt reticențele pentru a ridica capital de pe bursă.

Majorările de capital social, pentru managementul companiei, sunt varianta ideală, pentru că primești bani la care nimeni nu îți cere dobândă. Pe de altă parte, nu poți să nu ții cont de faptul că acționarii care au investit bani în majorarea de capital doresc un randament. De aceea, noi ne concentrăm pe termen lung să livrăm randamente poate superioare unei companii care plătește un dividend de 2-3% în fiecare an. Noi dorim să investim banii, să ne extindem, atât în România, cât și în străinătate, astfel încât randamentul pe termen lung să fie unul de două cifre.”

Legat de planurile companiei, CEO-ul TeraPlast a spus: „Sunt convins că anul acesta vom semna una-două tranzacții, atât în România, cât și în străinătate.”

Domnia sa a menționat că TeraPlast are peste 14000 de acționari: “Sunt unii acționari care doresc și sprijină planurile noastre de dezvoltare, care se gândesc cât valorează acțiunea Teraplast și ce dividende va plăti Teraplast nu anul viitor, ci peste 5 ani sau peste 10 ani și sunt, bineînțeles, și acționari cărora le-ar plăcea să vadă o companie care dă dividende în fiecare an. Având o bază așa de mare de acționari, evident și așteptările sunt foarte diversificate. Noi încercăm să comunicăm foarte clar că strategia noastră este una de dezvoltare, de creștere, astfel încât să nu existe reticență sau așteptări nerealiste din partea acționarilor, din cauza unei comunicări deficitare din partea noastră.”

Legat de problema lichidității, Alexandru Stânean a precizat că market-makerul sau piața lucrează cu materialul clientului: „Dacă nu ai free float, nu poti să speri în mod realist la o lichiditate consistentă. Pe partea de free-float, noi am avut noroc, am avut acum trei sau patru ani, doi acționari destul de mari care au vândut, prin câte un ABB. O parte dintre acțiuni s-au dus la fondurile de pensii, dar o parte au ajuns în piață, lucru care ne-a ajutat foarte mult pe partea de lichiditate. (…)

Cred că ar trebui să devenim mai activi în rândul acționarilor noștri, să le explicăm că au posibilitatea să iasă în piață cu acțiunile respective, ca acțiunile respective să ajungă la investitori sau la jucători care tranzacționează cu ele.”

În opinia domnului Stânean, faptul că economiile din preajma noastră se pregătesc de o aterizare mai dură creează oportunități pentru cei care vor să investească: “Multiplii care sunt acum în piața de M&A sunt semnificativ discountați față de ce era în urmă cu câțiva ani, ceea ce este o oportunitate imensă.”

Potrivit domniei sale, principala provocare, din poziția de industriași, este tocmai faptul că Europa, inconștient, se dezindustrializează și faptul că nu avem o politică industrială coerentă la nivel european.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare