TeraPlast (TRP) a rămas activ în strategia de a extinde amprenta grupului, potrivit lui Alexandru Stânean, CEO TeraPlast. Acesta ne-a acordat un interviu în care ne-a spus: “Nu avem ca obiectiv bifarea de operațiuni M&A sau de investiții externe doar pentru a marca stegulețe pe hartă. Căutăm activ tranzacții care din perspectiva prețului și a sinergiilor create să aducă valoare acționarilor noștri”.
În opinia sa, PNRR este o sursă esențială de finanțare, având în vedere că intrăm și într-o perioadă mai complicată: “Noi, de exemplu, am depus deja un proiect pe componenta Tranziție spre o economie verde, pentru o nouă centrală fotovoltaică în parcul industrial din Sărățel. Ne-am bucurat să vedem că sunt sute de proiecte înscrise pe această componentă, ceea ce reprezintă o dovadă de implicare și în același timp fundația pentru un eventual succes PNRR”.
***
Cum merg planurile TeraPlast de extindere în Europa?
Alexandru Stânean: Am rămas la fel de activi în strategia noastră de a extinde amprenta grupului. Vă pot spune în același timp care nu sunt planurile: nu avem ca obiectiv bifarea de operațiuni M&A sau de investiții externe doar pentru a marca stegulețe pe hartă. Căutăm activ tranzacții care din perspectiva prețului și a sinergiilor create să aducă valoare acționarilor noștri.
Prezența noastră cu unități de producție doar în România este mai degrabă conjuncturală și avem discuții aplicate, analize punctuale pentru preluarea de active care pot să aducă creștere Grupului ca nivel de producție, extindere pe noi segmente sau pe noi piețe. Noi avem experiența fabricii din Serbia care, în decurs de 2 ani, a ajuns liderul pietei și un jucător important în regiune. Un astfel de know-how nu se pierde, el este perfecționat și folosit atunci când este nevoie.
Nu stăm pe loc din această perspectivă, dar astfel decizii importante necesită un grad ridicat de confidențialitate prin implicațiile pe care le au astfel de operațiuni. Vom anunța noutățile în măsura în care diferitele negocieri și evaluări aflate în diverse stadii se vor concretiza.
V-ați asumat să fiți o companie care crește cu două cifre an de an. Cum livrați acest obiectiv?
Alexandru Stânean: În orice aspect al activității noastre există un potențial de îmbunătățire pe care încercăm să-l valorificăm. Mai devreme am atins tema fuziunilor și achizițiilor, cu un efect evident de creștere care nu mai necesită o explicație.
Un alt factor pe care mizăm sunt investițiile masive pe care le-am făcut în ultimii ani și care sunt o importantă sursă de creștere. Fabrica de folii biodegradabile, sistemele de încălzire prin pardoseală, produsele pentru infrastructura de telecomunicații sunt doar câteva exemple.
Investim în același timp și în inovație, cum este Gri(n) Pipe, țeava cu până la 100% PVC reciclat. Soluțiile noi și tehnologia aduc mai multă productivitate și la final rezultă mai multă creștere.
Pe de altă parte, acordurile fine în activitatea curentă, monitorizarea atentă a fluxurilor pot genera economii și alocări eficiente de resurse astfel încât să îmbunătățim constant activitatea. Suntem foarte atenți la trenduri și la cele mai mici modificări care apar. Ne uităm la evoluția pieței, la contextul macro-economic și pe baza precedentelor identificăm schimbările astfel încât să fim pregătiți, în poziția de a ne adapta la nivel intern și la piață.
Ați spus că economia are o șansă unică, în contextul fondurilor PNRR. Cum vedeți situația în prezent?
Alexandru Stânean: Debutul PNRR este greoi, dar aș vrea să cred că după ce mecanismele se pun în mișcare avem șansa de a ajunge la o rată onorabilă de absorbție. Planul este o sursă esențială de finanțare, având în vedere că intrăm și într-o perioadă mai complicată. Mi-aș dori ca România să scape de următoarea criză așa cum a făcut-o Polonia, în 2008- 2010, prin utilizarea intensivă a banilor europeni. Sunt încă multe variabile și condiționări date de capacitatea administrativă de gestionare a acestor fonduri. Acum sunt lansate apelurile în care timpul de răspuns și calitatea proiectelor sunt esențiale pentru a avea o absorbție eficientă a fondurilor. Cea mai importantă va fi însă implementarea, determinarea noastră de a fructifica la maximum aceste oportunități. Noi, de exemplu, am depus deja un proiect pe componenta Tranziție spre o economie verde, pentru o nouă centrală fotovoltaică în parcul industrial din Sărățel. Ne-am bucurat să vedem că sunt sute de proiecte înscrise pe această componentă, ceea ce reprezintă o dovadă de implicare și în același timp fundația pentru un eventual succes PNRR . Ar trebui să accesăm astfel de finanțări cu fiecare ocazie, la fel cum ne respectăm obligațiile de plată a taxelor și impozitelor.
Cum vă afecteaza situatia economică – mediul inflaționist, creșterea dobânzilor?
Alexandru Stânean: Resimțim efectul din două direcții; în primul rând ne confruntăm cu volatilitatea prețurilor la materii prime în primă fază și apoi cu creșterile de costuri la combustibil, la energie. Suntem la mijlocul lanțului valoric, captivi acestor mișcări și suntem obligați să transferăm o parte din costurile suplimentare în prețuri. Pe de altă parte, se produc blocaje din cauza întârzierilor la indexarea prețurilor în contractele publice în funcție de noile prețuri ale materialelor de construcții. E o situație care ne afectează clienții și mai departe astfel de blocaje se transmit către noi. E nevoie de o soluție rapidă pentru că întârzierile duc doar la o înrăutățire.
Unele probleme am învățat să le gestionăm. Ne confruntăm de doi ani și jumătate cu majorări constante ale costurilor la materiile prime și ne-am adaptat cât mai putut mai bine. Totodată, o scădere a acestora nu se poate reflecta instant mai departe pe lanțul valoric, la fel cum nici explozia lor nu a arătat impactul integral imediat. Sunt factori externi de influență, am aplicat o strategie de eficientizare a lanțurilor de aprovizionare, de stabilire a unor contracte pe termen lung astfel încât să reducem pe cât posibil volatilitatea și, totodată, ne adaptăm din mers. Facem analize interne pe care le armonizăm cu evoluțiile externe, iar din ele rezultă planuri de acțiune și strategii de abordare a potențialelor situații neprevăzute. Așa ne asigurăm reziliența business-urilor.
Va așteptați la o criză economică în perioada următoare?
Alexandru Stânean: Pentru moment putem alege termenul ceva mai „soft”: recesiune. Fie și pentru că frecvența sa de utilizare a crescut în acest zile. Avem mai multe semne evidente. S-a produs o contracție majoră a burselor din lume, începând cu cele din Statele Unite, acolo unde se dă ora exactă. Indicele Dow Jones a avut cea mai slabă evoluție semestrială din ultimii 60 de ani. S&P 500 a pierdut în aceeași jumătate de an 8500 de miliarde de dolari din valoarea companiilor din componență și a fost cea mai slabă evoluție semestrială din 1970 încoace. Piețele de capital sunt primele afectate, iar apoi unda de șoc se poate propaga. NU este obligatoriu, au fost corecții fără a fi urmate de recesiune, dar contextul actual este totuși complicat.
Comunicatul emis de BNR după ultima ședință de politică monetară arată că datele de până acum indică o cvasi-stangare a economiei în trimestrul 2, ceea ce poate sugera inclusiv perspectiva scăderii. Eu cred că atunci când institutele de statistică vor publica următoarele evoluții ale PIB-ului vom avea certificarea unei contracții.
Mediul este dificil și există o perspectivă reală de înrăutățire. Însă suntem o companie solidă, iar oportunitățile din segmentul infrastructură, după ce sunt eliminate blocajele actuale, ne plasează între companiile care pot să depășească ușor vremurile turbulente pe care le traversăm.
Ce îngrijorări aveți în perioada următoare?
Alexandru Stânean: O să revin, cu riscul de a mă repeta, la blocajele din lucrările de infrastructură, unde avem nevoie de ajustarea rapidă a contractelor. Vechile valori, făcute în baza unor studii de fezabilitate vechi de 5 ani, nu mai corespund realității, sunt depășite și asta face ca proiectele să nu fie sustenabile. În același timp contractele noi sunt scoase la licitație după studii de fezabilitate cu aceleași prețuri neactualizate. În esență pierdem vremea, iar termenul de accesare a banilor europeni expiră. Este frustrant să vedem fonduri neutilizate din cauză ca nu există mecanisme eficiente de adaptare la ceea ce reprezintă o nouă realitate. De asemenea, nu cred că este în interesul statului să vadă firme de construcții în faliment pentru că lucrează în pierdere.
Care sunt preocuparile Teraplast legat de obiectivele climatice? Dar legat de digitalizare?
Alexandru Stânean: Anul acesta ne evaluăm amprenta de carbon pentru a avea o imagine detaliată care ulterior să reprezinte fundamentul planului de acțiune pentru reducerea emisiilor. Analizăm modurile în care, prin măsuri concrete la nivel de activitate zilnică, putem să diminuăm impactul asupra mediului. Investim în resurse energetice regenerabile, în reciclare și în produse biodegradabile. Avem acțiuni mici, dar și unele anvergură care converg către reducerea amprentei de carbon și cred că, cel puțin în industria noastră, suntem destul de avansați în demersurile de combatere a schimbărilor climatice.
În ceea ce privește digitalizarea, suntem într-un proces continuu. Folosim cele mai noi soluții de management și planificare a resurselor. Am finalizat upgrade-ul la versiunea 4Hana a SAP, iar anul acesta o vom extinde și la TeraBio Pack. Utilizăm și alte sisteme ERP multi-modul, precum WMS și programarea producției. Avem de asemenea servicii RPA, dezvoltate de UiPath, pentru analiza bonității clienților, înregistrarea și alocarea plăților. În relațiile interne precum și cele cu clienții, aproape am renunțat cu totul la hârtie: anul trecut, peste 99% dintre facturile grupului au fost emise electronic. Pasul următor va fi implementarea unei soluții pentru automatizarea înregistrării facturilor de la furnizori.
În același timp suntem conștienți de riscurile pe care le aduce adoptarea pe scară largă a soluțiilor digitale. Sporim securitatea website-urilor și a protocoalelor interne pe zona de IT pentru a ne proteja în fața eventualelor amenințări.
Pe ambele direcții, schimbări climatice și digitalizare, avem o abordarea integrată, căutăm cele mai bune soluții pentru că știm că ele aduc și cele mai mari beneficii.