TeraPlast își propune să fie lider de piață în Ungaria, după ce, recent, a achiziționat Grupul austriac Freiler, cu capacități în Ungaria, a spus, azi Alexandru Stânean, CEO-ul companiei, la un eveniment în Budapesta.
Referitor la momentul atingerii acestui obiectiv, domnia sa a spus: “Mi -aș dori cât mai repede, dar sub nici o formă mai departe de 5 ani. Mai avem de făcut mici investiții. Trebuie să mai facem fabrica de țevi de PVC, unde investiția este de aproximativ 3,5 milioane de euro. O parte dintre utilaje le-am cumpărat deja. Într-o variantă, să spunem, optimistă, până la finalul anului, într-o variantă mai puțin optimistă, undeva în prima parte a anului viitor, va trebui să avem fabrica de țevi din PVC funcțională. Țevile de polietilenă le au deja, deci vom avea tot ce ne trebuie ca să putem să acoperim toate nevoile pieței de infrastructură și din Ungaria, și din România si nu numai. Infrastructura de aici ne permite să fim eficienți pe o rază de două-trei țări. Acoperim lejer Austria, chiar sudul Germaniei și al Poloniei, Slovacia și Balcanii de Vest.”
Potrivit CEO-ului TeraPlast, în Ungaria, compania pornește de pe poziția a treia, cu o cotă de circa 10% din cota principalului concurent: “Deci bussiness-ul trebuie să crească exponențial”.
El a mai spus că grupul este în căutare de alte ținte de preluare, în Europa de Est: “Am convocat o Adunare generală a acționarilor, pentru a crește capitalul social, pentru a atrage capital, tocmai ca să finanțăm aceste achiziții. Misiunea pe care o am din partea Consiliului de Administrație este ca businessul TeraPlast este să se extindă și să crească. (…) Cel puțin două proiecte cred că sunt suficient de avansate ca să avem șanse să facem un deal anul acesta. Este greu de făcut un timeline foarte clar, dar avem discuții active în momentul de față cu mai multe ținte și studiem mult și mai multe.
Ținta ideală ar fi o companie care deja este profitabilă, care deja are o cotă bună de piață si aduce ceva în plus.”
TeraPlast urmează să anunțe cât dorește să atragă din piața de capital, după ce Consiliul de Administrație stabilește prețul. Potrivit CEO-ului companiei, societatea apelează la această modalitate de finanțare, în contextul în care nivelul de îndatorare nu mai este unul confortabil, iar o emisiune de obligațiuni este considerată prohibitivă.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova și Somplast.
La finalul lunii martie, Grupul TeraPlast a încheiat achiziția Grupului Wolfgang Freiler, intrând de astăzi în proprietatea pachetului de 100% din capitalul social al companiilor WF Kunststoff Handels GmbH, Wolfgang Freiler GmbH & Co KG, Itraco GmbH, Polytech Industrie Kft, Sorgyari Ipari Park Kft și Pro-Moulding Kft. Pentru aceste acțiuni, Grupul TeraPlast a plătit suma de 16,53 milioane de euro către familia Uhl.
Produsele grupului ajung în 22 de țări europene, exporturile reprezentând 17% din cifra de afaceri.
Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index) .