Update articol:

Alibaba lansează ochelari inteligenţi cu AI, Quark AI Glasses, rivali chinezi ai ochelarilor Meta

alibaba

Alibaba a anunţat luni lansarea unei perechi de ochelari cu inteligenţă artificială, numiţi Quark AI Glasses, aceasta fiind prima incursiune a gigantului chinez în această categorie de produse, într-un moment în care tot mai multe companii consideră ochelarii inteligenţi ca fiind următorul pas în evoluţia tehnologică, alături de smartphone, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Ochelarii vor fi lansaţi oficial în China până la finalul anului 2025 şi vor integra modelul lingvistic Qwen, dezvoltat de Alibaba, precum şi asistentul vocal avansat Quark.

Compania, cu sediul în Hangzhou, este unul dintre liderii AI din China şi concurează direct cu jucători occidentali precum OpenAI.

Quark AI Glasses sunt consideraţi răspunsul Alibaba la ochelarii lansaţi de Meta în parteneriat cu Ray-Ban, dar şi la modelele similare lansate recent de Xiaomi. Noii ochelari vor permite apeluri hands-free, redare de muzică, traducere în timp real, transcriere automată a întâlnirilor şi utilizarea camerei încorporate.

Prin integrarea cu alte servicii din ecosistemul Alibaba, utilizatorii vor putea naviga prin hărţi, plăti cu Alipay şi compara preţuri direct de pe platforma Taobao. Aplicaţia Quark este deja disponibilă în China, iar lansarea hardware-ului va contribui la extinderea utilizării acesteia.

Până în prezent, compania nu a oferit detalii despre preţul final sau specificaţiile tehnice ale produsului.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026