- Germania a avut, în 2024, cel mai mare număr de insolvențe de la criza financiară
Numărul de cereri de faliment ale companiilor din UE a scăzut cu aproape 1% în primul trimestru, comparativ cu primul trimestru al anului 2024, potrivit Eurostat, în timp ce înregistrările de noi afaceri au scăzut cu 5,1%, ceea ce ar însemna că există o oarecare prudență în demararea de noi activități economice pe piață, a spus Alice van der SCHEE, Președinte INSOL EUROPE, la Dezbaterea RESTRUCTURAREA – MĂSURĂ DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI 2025, organizată de Financial Intelligence, pe 28 mai.
Ea a precizat că situația stă diferit, în funcție de țară: “Companiile nordice, Suedia, Finlanda, Norvegia și Danemarca o duc foarte bine și nu au atât de multe falimente. Prin comparație, în 2024, Germania a avut cel mai mare număr de insolvențe de la criza financiară încoace. Așadar, vedem o perspectivă mixtă asupra a ceea ce se întâmplă în UE. (…)
În Irlanda, există o scădere de 14% a insolvențelor, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar în Italia, numărul insolvențelor este deja destul de mare, dar se așteaptă pentru viitor o creștere de 15%, apoi o stabilizare în 2026.”
Alice van der SCHEE a mai spus că, totodată, se înregistrează mult mai multe restructurări, probabil datorită noilor proceduri de restructurare preventivă, ca urmare a transpunerii în legislațiile naționale a Directivei 1023 din 2019 privind restructurarea.
Alice van der SCHEE a mai menționat că întreaga viziune asupra perspectivelor pentru 2025 se schimbă foarte rapid: “Am văzut primele luni ale președinției domnului Trump, iar acest lucru va avea un impact foarte mare și asupra Europei. Cred că ne aflăm într-un moment în care ne putem aștepta la o creștere a insolvențelor și există o tendință ascendentă, având în vedere taxele ce urmează a fi impuse. Această tendință ascendentă este de așteptat să continue la nivel global, cu o creștere estimată de 6% a insolvențelor în 2025. Vor exista divergențe între țările europene, Zona Nordică, pe de o parte, țările din sud, pe de altă parte, și poate Germania și Olanda, poate undeva la mijloc”.
Referitor la principalele riscuri care se profilează pentru companiile din Europa, ea a menționat amânarea reducerii dobânzilor: “După cum vedem acum, FED menține rata dobânzii în SUA stabilă, iar BCE continuă să o reducă. Deci, până acum, totul este bine pentru economia europeană. Un alt risc major este incertitudinea geopolitică. Există, desigur, războiul din Ucraina, îl avem pe Trump la Casa Albă. Subiectul tarifelor ar putea avea un impact mare și asupra economiei europene. Un alt aspect este o ușoară scădere a cererii. Dacă oamenii nu se simt în siguranță, dacă oamenii nu mai investesc la fel de mult ca înainte, atunci acest lucru poate crea o situație de cerere slabă. Și acest lucru, desigur, are consecințe asupra veniturilor companiilor și crește riscul de insolvență.”
Domnia sa a menționat că există și oportunități: “Se spune: <Să nu irosim niciodată o criză bună>. Există posibilități de consolidare a pieței, de a aspira la cumpărarea altor firme. Și, de asemenea, am putea vedea oportunități suplimentare prin inovare și adaptare. Multe companii investesc în inteligența artificială și încearcă să crească.”