Energie

Alicuş (ANRE): Sunt puţin peste 110.000 de prosumatori cu putere instalată de peste 1.400 MW

Numărul prosumatorilor depăşeşte uşor 110.000 iar puterea instalată era de peste 1.400 MW, la 31 decembrie 2023, înregistrându-se o încetinire în ceea ce priveşte numărul de prosumatori în ultima lună a anului, potrivit lui Viorel Alicuş, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

“Ultimele date cred că le-am pus pe site. Sunt puţin peste 110.000 de prosumatori cu putere instalată, la 31 decembrie 2023, de puţin peste 1.400 MW. Am văzut o încetinire ca şi număr de prosumatori, în decembrie, dar probabil se datorează specificităţii lunii decembrie, când întreaga activitatea încetineşte puţin. De remarcat este faptul că există un trend de instalare de capacităţi în zona persoanelor juridice mult mai accentuat decât în zona persoanelor fizice”, a menţionat miercuri Viorel Alicuş, la ZF Power Summit, potrivit Agerpres.

În opinia sa, persoanele juridice sunt interesate să-şi protejeze afacerea de volatilitatea preţurilor din piaţă.

El a subliniat că este destul de greu să fie făcute prognoze deoarece trendul este diferenţiat.

“Cu toate că numărul de prosumatori este posibil să nu crească cu aceeaşi viteză, nu acelaşi lucru se poate spune despre capacitatea instalată, unde trendul se poate menţine, ba chiar ar fi posibil să accelereze. În acest context, apare problema de presiune asupra reţelelor de distribuţie, în special – şi ce se poate face în acest sens”, a menţionat Viorel Alicuş.

Totodată, el a subliniat că stocarea este primul lucru care trebuie încurajat prin legislaţie primară şi prin fonduri deoarece este în beneficiul prosumatorilor din piaţă, reducându-se astfel costurile în zona de distribuţie, cu potenţiale investiţii extrem de costisitoare în cazul în care s-ar face în lipsa acestor capacităţi de stocare.

“Probabil că după o astfel de măsură urmează flexibilizarea reţelelor. Aş putea să vă dau ca exemplu ceea ce se întâmplă în Australia, dar noi mai avem până acolo. Trebuie să facem primul pas cu stocarea pentru a rezolva problema de capacitate actuală în reţelele de distribuţie, în special în zona de joasă tensiune. Stocarea însă va fi nevoie să fie implementată chiar şi la nivel de sistem energetic naţional, nu numai la joasă tensiune”, consideră Viorel Alicuş.

View Comments

  • Are dreptate,directorul Alicuș! Dar cine să țina seama de ce spun specialiștii? Dacă mă uit pe PNIESC sau pe PNRR sau pe TYNDP al Transelectrica,mă cuprinde o tristețe iremediabilă( vorba poetului) Capacitate de stocare 490 MW ( așa văd scris) la orizont 2030. Dar când văd cum minte Burduja cu al său" proiect de suflet "" CHEAP Tarnița- Lăpuștești pe care- l boicotează prin SAPE , o căpușă "dangeroasă "chiar sunt indignat! La cei 10kW p ai mei,sunt deconectat zilnic,uneori de 10- 20 de ori! Dar cel mai mult mă înfurie ex ministrul energiei,unul Nicolescu care predică savant cum că statul ar trebui prioritar "să întărească rețelele electrice" pentru deblocarea investițiilor în SRE ( zic bine,nu SRI). Aștept o replică ANRE privind incălcarea contractelor de privatizare a distribuțiilor de electricitate,care au pacălir sistematic pe toți( stat,prosumatori,consumatori) - cu voia și cu pixul ANRE. Zic și eu!

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

6 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More