Agricultură

Alimentele bio româneşti, apreciate pe piaţa chineză

Piața chineză este pregătită pentru a absorbi cât mai multe produse alimentare românești, au confirmat reprezentanți ai guvernului și ai mediului de afaceri din China. Companii românești de profil au participat în perioada 7-14 noiembrie la misiunea economică organizată la Shanghai, care a avut ca principal obiectiv promovarea exportului de produse alimentare şi băuturi bio în zona asiatică.

Agenda misiunii a cuprins întâlniri cu oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai comunităţii de business, cu întreprinzători români care activează deja pe piaţa chineză, dar și participarea la cel mai mare târg de import al Chinei, CIIE (CHINA INTERNATIONAL IMPORT EXPO). Oamenii de afaceri români au avut posibilitatea să cunoască îndeaproape oferta altor ţări concurente, nevoile de import ale Chinei, structura și specificul comercial al piețelor asiatice.

Tot ca parte a demersului de adaptare a ofertei româneşti la specificul local, misiunea economică a inclus şi o vizită la Shanghai Innovative Research Center of Traditional Chinese Medicine. Dialogul a evidenţiat oportunitatea demarării unor proiecte de colaborare în domeniul cercetării, pentru îmbunatăţirea şi diversificarea ofertei de produse româneşti pe piaţa chineză.

La invitaţia organizatorilor CIIE şi cu sprijinul BPCE Shanghai, delegatia română a participat la un forum economic în oraşul Jiengshou unde a prezentat oferta autohtonă de export în domeniul alimentar și al băuturilor bio. Discuţiile purtate au evidențiat interesul pentru produsele româneşti şi a fost conturată o viitoare participare a României cu un stand dedicat promovării produselor autohtone în Jiengshou.

Firmele româneşti participante la misiune au fost: Mistrețul Alb SRL, Mihtin Honey Prod SRL, Domaine Vinarte, Infinity Honey Prod SRL, Romvelia Prodcom SRL, Pura Agro Partners Production SRL şi RR Suply Inc SRL.

Misiunea economică românească la Shanghai a fost organizată de Ministerul economiei, energiei şi mediului de afaceri, în colaborare cu Asociația Alimente și Îngrijire Inteligentă cu Produse Naturale Inovatoare (AIIPNI).

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

55 de minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

2 ore ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

2 ore ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More