Burse/Investitii

Alin Andrieș, MFP: Obiectivul nostru este să lansăm obligațiuni Samurai, anul acesta; Avem discuții pentru a identifica momentul oportun; Următoarele obligațiuni verzi – în 2025

Ministerul Finanțelor vrea să lanseze obligațiuni Samurai, pe piața din Japonia, în acest an, în funcție de contextul de piață, a spus, azi, Alin Andrieș, secretar de stat la Minsiterul Finanțelor, la un eveniment la Bursa de Valori București, cu ocazia listării unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis.

Alin Andrieș a spus: “Referitor la obligațiunile Samurai pe piața din Japonia, noi am finalizat un cadru de emisiune și, în momentul acesta, suntem în contact cu sindicatul de intermediere și cu partenerii noștri pentru a identifica momentul oportun, din perspectiva contextului de piață.

Obiectivul nostru este să realizăm emisiunea anul acesta. Momentul când o vom realiza ține de contextul de piață. După cum știți, nici emisiunile de pe piețele externe realizate anul acesta nu le-am anunțat cu mult timp înainte, pentru că ține foarte mult de context, pentru că noi vrem să maximizăm potențialul de atragere de bani. Obiectivul nostru cu emisiunea de obligațiuni Samurai este, pe de o parte, diversificarea – să intrăm pe o nouă piață, iar pe de altă parte, este o diversificare din perspectiva monedei și atragerea de noi investitori”.

De asemenea, secretarul de stat a precizat că o nouă emisiune de obligațiuni verzi urmează în 2025: “Obiectivul nostru este să avem în fiecare an câte o emisiune de obligațiuni verzi. Cu privire la prima emisiune realizată anul acesta suntem în procesul de alocare și de a cheltui banii pe care i-am colectat. Obiectivul nostru este ca în anul 2025 să avem o nouă emisiune, în functie de context și de proiectele care vor fi.”

Frecvența emisiunilor de titluri de stat Fidelis va crește de la 4 la 6 pe an, a anunțat, azi, Alin Andrieș, secretar de stat la Ministerul Finanțelor. Potrivit acestuia, următoarele emisiuni vor fi în august, octombrie și decembrie.

Alin Andrieș a spus că suma atrasă de Finanțe de la populație, în ultimii ani, este foarte bună – peste 21 miliarde lei, prin programul Fidelis, la care se adaugă 21 miliarde lei, prin programul Tezaur.

Ștefan Nanu, Director General, Trezoreria Statului, Ministerul Finantelor, a precizat că din totalul împrumuturilor de anul acesta, de 140 de miliarde de lei, aproximativ 10% sunt de la populație.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

32 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

39 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

42 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More