Burse/Investitii

Alin Brendea, Prime Transaction: “Un paradox al bursei locale – înregistrăm un declin de 13% a valorii tranzacționate, când piața urcă cu 30%”

  • “Piața românească simte nevoia disperată de marfă nouă”

Faptul că înregistrăm un declin de 13% a valorii tranzacționate, când piața urcă cu 30% reprezintă un paradox al bursei locale, consideră Alin Brendea, director general adjunct Prime Transaction.

Anul curent este, cel putin pana in acest moment, un an excelent pentru investitori, arată Alin Brendea, în editorialul Paradoxul lichiditatii bursiere, pe care îl redăm mai jos. Autorul continuă:
“Cresterea indicelui BET (circa 30%), dublata de acordarea unor dividende semnificative pe parcursul anului, a produs efecte semnificative pentru investitorii prezenti pe piata. Desi este greu sa replici performanta indicilor in perioade de crestere accelerata, un randament de 20% a fost un obiectiv realizabil.
 
Ca atare ne-am putea gandi la o mare de optimism care inconjoara piata bursiera. Si la o activitate de tranzactionare in crestere. In realitate valoarea medie zilnica tranzactionata a scazut de la 46 de mil lei in 2018, la 40 mil lei in anul curent. De ce inregistram un declin de 13% a valorii tranzactionate atunci cand piata urca cu 30%? Este un paradox al bursei locale, un paradox al lichiditatii bursiere.
 
Piata romaneasca simte nevoia disperata de marfa noua. Lipsesc nu doar listarile ci si emisiunile de actiuni noi facute de catre emitentii listati. Cate dintre societatile listate au emis noi actiuni in ultimii 10 ani? Foarte putine cu exceptiile arhicunoscute ale unor companii care au capitalizat profiturile propunand actionarilor actiuni gratuite si care s-au transformat, intre timp, in lideri de lichiditate (de exemplu Banca Transilvania sau mai nou Teraplast). 
 
Mai exact problema principala vine dinspre free-floatul companiilor (partea din capitalul emitentilor liber tranzactionabila) care scade de la an la an. Un aport important in acest fenomen il au, in mod paradoxal la prima vedere, fondurile de pensii obligatorii. In prezent acestea incaseaza viramente de 700 milioane lei lunar. O alocare de 20% (in conformitate cu structura actuala a portofolilor acestora) inseamna circa 140 mil lei lunar achizitii de instrumente financiare care tind spre tezaurizare. La o valoarea lunara totala de tranzactionare de circa 800 mil lei, cele 140 de mil reprezinta foarte mult, daca sunt investite in totalitate pe piata locala.
 
Evident sunt si alti investitori institutionali in piata care fac achizitii pe termen mediu si lung. Ca atare felia care ramane pentru publicul de retail scade accelerat. De aici scaderea lichiditatii bursiere, pe piata de actiuni, fie ca bursa creste sau scade.
 
Fara instrumente cu venit fix lichide, fara instrumente derivate vadul bursier scade accelerat. Pentru investitorii activi lipsa de oportunitati reprezinta o piedica insurmontabila. Ca atare se intra intr-un cerc vicios al lichiditatii scazute.
 
Ce are trebui facut? Intrebarea a devenit de ceva timp retorica. Ne trebuie marfa noua: fie ca vorbim despre emisiuni primare sau secundare de actiuni, despre cele de obligatiuni sau despre cele ale unor instrumente ale datoriei de stat. Mai nou interesul pentru emisiunile de obligatiuni (atat din partea emitentilor cat si a investitorilor) ofera o raza de speranta. Daca fiecare societate din BET are emite titluri financiare in proportie de 10% din capitalizarea bursiera in fiecare an, lichiditatea pietei s-ar imbunatatii exponential. Si de ce nu ar face-o? Vorbim despre lideri ai economiei nationale, despre cei care pot realiza proiecte economice semnificative ce pot fi finantate usor de pe piata bursiera.
 
Sau daca firmele private romanesti cu notorietate ar dori sa atraga bani ieftini, intr-o perioada in care concurenta este ca si inexistenta. Sau daca statul ar dori sa infiinteze entitati care sa emite titluri financiare prin care ar putea fi cofinantate marile proiecte de infrastructura. O multime de sau si inca prea putine lucruri concrete. Fara a avansa semnificativ prin prisma ofertei de instrumente financiare, evenimente pozitive cum a fost recenta promovare in randul pietelor emergente vor produce efecte extrem de limitate pentru piata bursiera locala.”

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More