Categories: Turism

Alin Burcea, CEO Paralela 45: Premierul ar trebui să fie cu ochii pe turism; sper ca, la rocadă, PSD să îl numească ministru pe Florin Jianu (partea I)

  • “Premierul ar trebui să fie cu ochii pe turism, să avem un buget de promovare de 20 de milioane de euro, să reînființăm birourile din țările care ne interesează”
  • “2022 a fost cel mai slab an pentru turismul de pe litoral. Domnul Cadariu nu înțelege că rolul lui este și de PR”
  • “România nu a fost prezentă la Tîrgul de Turism de la Berlin din anumite motive tehnice, ceea ce mi se pare o rușine la nivel național”
  • “Ne dorim un ministru deștept, care să aibă noțiuni și inteligență, să discute cu patronatele, nu superficial, și să acționeze, să fie puternic și să-l asculte primul ministru”
  • “Sper ca, la rocadă, PSD să îl numească ministru pe Florin Jianu. L-am nominalizat toți”
  • Interviu cu Alin Burcea, CEO Paralela 45

Stimate domnule Burcea, cum vedeți viitorul turismului în România?

Alin Burcea: Teoretic, eu mai am șase ani până la pensie și nu cred că se vor întâmpla lucruri spectaculoase în turismul românesc. Am obosit, pentru că de 33 ani duc această luptă.

Toți declară că turismul este prioritate națională, dar este doar la nivel declarativ.

Premierul ar trebui să fie cu ochii pe turism, să avem un buget de promovare de 20 de milioane de euro, să reînființăm birourile din țările care ne interesează și care aduc turiști, să avem strategii de promovare pe țara respectivă.

Primul care ar trebui să se implice ar trebui să fie ministrul turismului, care să lucreze îndeaproape cu patronatele, pentru că atât noi, cât și el avem obiective comune. Noi vrem încasări mai mari. Automat, dacă avem încasări mai mari, statul are mai mulți bani la buget.

Când ne-am întâlnit data trecută, mi-ați spus că autoritățile române nu sunt interesate de turism. S-a schimbat acest lucru?

Alin Burcea: Deocamdată nu.

Din păcate, atâta timp cât la conducerea ministerului sunt persoane care nu au putere politică, care nu au pregătire în domeniu și mai stau și pe un munte de dezinteres, nu vom avansa.

ANAT – Asociația Națională a Agențiilor de Turism a cerut demisia ministrului Turismului Daniel Cadariu în septembrie, pentru că am pierdut niște fonduri europene pentru COVID, în condițiile în care Ministerul Turismului a uitat să depună o cerere la Bruxelles pentru schema de ajutor de stat HoReCa2. Dar domnul ministru nu a plecat.

2022 a fost cel mai slab an pentru turismul de pe litoral. Deși am atenționat autoritățile, nu s-a întâmplat nimic. Ministrul Cadariu putea să facă acțiuni de promovare, de PR și de imagine pentru litoral, așa cum se făceau pe vremuri.

Când i-am propus domnului ministru acest gen de acțiuni, mi-a spus că el nu face spectacol, că face legi.

Domnul Cadariu nu înțelege că rolul lui este și de PR. România trebuie să participe la târguri de turism, trebuie să se promoveze internațional ca destinație turistică.

De exemplu, România nu a fost prezentă la Tîrgul de Turism de la Berlin din anumite motive tehnice, ceea ce mi se pare o rușine la nivel național.

Cred că premierul Ciucă este nemulțumit de activitatea ministrului Cadariu. Noi, patronatele, ne-am văzut cu premierul până acum de vreo 15 ori. Mai aveam puțin și ne mutam la el acasă. Pot să spun că domnul Ciucă a avut deschidere față de noi, dar nu s-a întâmplat nimic.

Aștept cu interes venirea rocadei guvernamentale. Eu sunt membru PSD, nu mare activist, și aștept de la domnul Ciolacu să îmbunătățim partea de turism. Noi ne dorim un ministru deștept, care să aibă noțiuni și inteligență, să discute cu patronatele, nu superficial, și să acționeze, să fie puternic și să-l asculte primul ministru.

Marcel Ciolacu e un tip deștept. Și cred că se vede asta prin faptul că PSD și PNL au putut să conlucreze, că, dacă se băteau în perioada asta, eram praf. Atât Ciucă, cât și Ciolacu nu sunt niște persoane agresive, sunt niște persoane care pot colabora.

Sper ca, la rocadă, PSD să îl numească ministru pe Florin Jianu. L-am nominalizat toți. Este președintele uneia din cele mai mari confederații patronale, un excelent specialist în probleme de IMM-uri, e carismatic, deștept, știe pe toată lumea din turism, știe hotelieri, știe agenții. Relațiile acestea trebuie să ducă la colaborare.

Recent a avut loc Târgul de Turism de la Romexpo. De ce nu a participat Paralela 45? Ce s-a schimbat?

Alin Burcea: Participarea este foarte scumpă. Nu e scumpă suprafața de la Romexpo pe care o închiriem noi, ci amenajarea spațiului. Dacă lucrezi cu altă firmă în afară de cea utilizată de Romexpo trebuie să dai o taxă de 3000 euro.

Iar vânzările din târg nu sunt suficient de mari cât să îți acopere costurile de la târg. Și atunci am hotărât să facem vânzări pe online în perioada târgului, așa cum face majoritatea, cu reduceri în perioada Târgului, dar neavând cheltuieli.

Ce ne puteți spune despre prima de incoming?

Alin Burcea: În ianuarie, s-a dat o hotărâre de guvern discutată de șase luni referitor la faptul că, la fiecare turist străin care stă mai mult de patru zile în România, agenția primește 40 de euro. Ideea este a mea, făcută împreună cu membrii ANAT.

Această primă de incoming te determină să aduci turiști străini în România.

La început anului 2020 ați declarat că România se află pe penultimul loc la incoming din Europa. După noi mai era doar Albania. S-a schimbat ceva?

Alin Burcea: Tare îmi este că ne depășește și Albania, care are o creștere formidabilă pe incoming. Au un litoral cu plaje frumoase, cum era la noi Mamaia înainte, au hoteluri multe din perioada comunismului, dar privatizate, și erau destul de ieftini când am fost eu.

În 2020, ați declarat că intenționați să fuzionați cu o firmă de incoming.

Alin Burcea: Era un proiect care nu s-a mai concretizat.

Care sunt destinațiile pe care mizați în acest an?

Alin Burcea: Având în vedere că globul pământesc nu s-a modificat, destinațiile sunt aceleași  –  cele cu zbor de până în patru ore.

Într-adevăr au avut loc și niște mutații. Anul trecut și anul acesta tendința e de creștere pe Spania, care căzuse anterior din cauza Covid.

Între 2020-2021, în cooperare, câțiva tour-operatori au lansat programe exotice de ajunsese Maldive pământ românesc, așa că destinațiile exotice în România au căpătat o mare notorietate.

Ca număr de turiști, în 2022, cei mai mulți au fost în Grecia – 1,3 milioane, pentru că se ajunge ușor. Turcia cred că va scădea anul acesta din cauza situației cu cutremurele.

A crescut foarte mult destinația Egipt în 2021-2022 pentru că era ieftină, acum a mai scăzut pentru că au apărut și altele în peisaj, cum ar fi Tunisia.

Bulgaria este pe val, pentru că e un fel de România de sud.

Noi vom depăși 2019 din punct de vedere al vânzărilor la circuite. Foarte multă lume vrea să vadă, cu ghid, America de Sud, Thailanda, Cambodgia, Vietnam.

Ce destinații noi vreți să includeți în portofoliu?

Alin Burcea: Nu prea sunt. Tunisia e target. Nu pot spune că au apărut destinații noi. S-a dezvoltat foarte mult pe circuite Israel. Facem 30-40 grupuri de Israel-Iordania.

Pentru familiile cu copii mici, ce destinații exotice mai aproape recomandați?

Alin Burcea: Dubai și Egipt. Dubai e plin de români, e la patru ore distanță și este cald. Sigur, prețurile sunt mari, dar sunt și hoteluri la care te poți duce fără probleme. Și Egiptul este foarte bun din punct de vedere calitate-preț.

Care este cea mai exclusivistă destinație din portofoliul Paralela 45?

Alin Burcea: Nu cred că există. Te poți duce în Franța, la Saint Tropez sau la Cap d’Antibes. În general se consideră exclusiviste destinațiile exotice: Maldive, Mauritius, Tanzania, Zanzibar.

Sunteți o persoană care a călătorit mult. Care este destinația dvs preferată?

Alin Burcea: Aproape de sufletul familiei noastre este Năvodari. Acolo este un bloc făcut de firma lui Mohammad Murad, unde avem 2 apartamente unite și acolo ne simțim acasă pentru că ajungem în doua ore, avem vedere la mare, avem și umbreluța noastră de soare.

În rest, sunt mai multe destinații care îmi plac. Mă duc în Antalya – Turcia ca să vorbesc cu hotelierii, iar în ultimii trei ani trec și prin Bodrum, pentru că am descoperit partea de Bodrum de lux, din punct de vedere al cluburilor și hotelurilor pe care le are, apoi este și un port – Yalikavak, un fel de Saint-Tropez.

De asemenea, încerc să nu-mi lipsească Grecia în niciun an.

Eu sunt francofon și îmi place foarte mult Franța.

Pentru ski, în Predeal am construit un bloc și mi-am păstrat un apartament, dar nu știi când ai zapadă la Predeal.

Sigur ca mă duc cu plăcere în Viena, am descoperit cu soția Spania și Portugalia. De Paște merg în Maroc.

Ați auzit de lucrările făcute de ucraineni pe canalul Bâstroe. În calitate de expert în turism, cum considerați că va afecta turismul din Delta Dunării?

Alin Burcea: Nu prea pot vorbi despre asta, pentru că nu știu care e realitatea. Dacă într-adevăr aceste lucrări vor scădea nivelul apelor din Deltă, e groaznic. Ucrainenii vor să folosească canalul militar și economic, pentru că au avut probleme cu vânzarea mărfurilor, folosind traseele din România.

Evident că scăderea apei este o dramă pentru Deltă care deja are un nivel mai scăzut al apei.

Zilele trecute,  Wizz Air a anunțat că anulează zborurile spre și dinspre Chișinău. Ce părere aveți?

Alin Burcea: De frică! Păi nu e normal?

Vă afectează?

Alin Burcea: Nu pe noi, dar pe moldoveni da, pentru că nu mai au companii. Ei cum mai pleacă din țară?

Oarecum decizia este corectă, Wizz Air este o firmă foarte puternică și din momentul în care se discută despre faptul că Moldova poate să fie atacată, s-au speriat.

Din punct de vedere militar, rușii nu au cum să ajungă acolo.

E foarte posibil ca Transnistria să fie invadată de ucraineni, pentru că sunt 2000 de soldați ruși. Nu îi omoară. Îi ia prizonieri, ocupă Transnistria pentru că acolo e un depozit foarte mare de muniție. Cu acceptul Moldovei, este posibil să intre ucrainenii în Transnistria.

Nu cred că e neapărat rău, pentru că ce se întâmplă de fapt? Pro-rușii, acel Ilan Șor, care de fapt e un evreu moldovean, proprietarul băncii care a devalizat un miliard de dolari, a făcut un partid pro-rus și face demonstrație ca să destabilizeze Moldova, vor să dea Guvernul jos ca să aducă un guvern pro-rus.

Eu cred că, la moment dat în următoarea lună, vor intra 20000 de soldați ucraineni masați deja la graniță.

Reporter: Ce ne puteți spune despre Turcia? Cum este afectat turismul din Turcia de cutremurele recente? Credeți că se vor recontrui repede zonele afectate de acest dezastru?

Alin Burcea: Turismul este un domeniu care este influențat de absolut orice se întâmplă, indiferent că e negativ sau pozitiv. Cutremurele din Turcia au speriat oamenii, iar turismul de acolo e în cădere mare. Este normal să fie așa. Omul, când are copiii, se gândește să meargă în altă parte. E vorba de securitatea familiei.

Turcia are nevoie acum, mai mult decât oricând, de banii din turism. Anul trecut cred că a fost cel mai bun pentru turismul din Turcia, pentru că au crescut mult tarifele și s-au încasat 40 miliarde euro. Noi avem un PIB de circa  200 de miliarde de euro. Vă dați seama că Turcia a încasat 20% din PIB-ul României numai din turism.

Referitor la reconstrucție, sunt foarte multe apartamente distruse, se vehicula suma de 500 mii de apartamente, o valoare cam 4% din PIB. Ceea ce este enorm. Gândiți-vă că turismul din România face 1,8% din PIB, cu toate componentele.

Dar Turcia este o țară puternică și are bani pentru reconstrucție. Cred că ar fi un moment bun  –  cum cred că va fi și pentru Ucraina când se va termina războiul – ca firmele românești de construcții să se implice acolo. Relațiile dintre România și Turcia sunt excepționale.

Cred că vor fi licitații internaționale și cred că vor participa firme din toate țările europene, chiar și din Rusia, pentru că turcii au păstrat relații bune cu rușii.

Trebuie un efort mare, inclusiv la nivel internațional, ca să reconstruiești 500.000 de apartamente în doi ani de zile.

Problema este că, în Turcia, multe firme construiesc în bătaie de joc.

În România, noi avem o firmă de construcții și trebuie să respectăm toate standardele din domeniu. Disciplina în construcții în România este dură, nu ca în Turcia, unde oamenii s-au revoltat pentru că se construiește prost. În urma cutremurelor, autoritățile au arestat peste 400 de constructori/dezvoltatori din cauza problemelor identificate la lucrările de construcții.

Au apărut în presă informații despre practica „amnistiilor periodice”, care ofereau scutiri legale firmelor care nu respectau siguranța din construcții, în schimbul plăţii unei taxe…

Alin Burcea: Așa ceva nu trebuie să existe! Cred că, în zonele seismice, firmele trebuie să fie foarte atente și să consolideze dublu structura construcțiilor. Este mai scump, dar asta e. Statul turc poate să subvenționeze aceste consolidări. Trebuie să facă ceva ca să nu se mai întâmple lucruri de acest gen.

Hotelurile din Turcia sunt făcute bine, pentru că sunt construite de afaceriști bogați care investesc zeci de milioane.

Articole recente

Premieră pentru programul FIDELIS: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de…

12 minute ago

Donald Trump califică drept ‘dezgustător’ ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei

Donald Trump a calificat joi drept "dezgustător" ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după…

16 minute ago

NIS, controlată de Gazprom, va ieşi de pe piaţa din Bulgaria

Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe…

18 minute ago

BCR a realizat un profit net de 1.473 milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 12,0%

BCR a realizat un profit net de 1.473 milioane de lei (294 milioane de euro)…

26 de minute ago

Un elev care a intrat la universitățile de top Harvard, Yale și Princeton împărtășește lucrurile diferite pe care le-au făcut părinții săi

Un elev care a intrat la universitățile de top Harvard, Yale și Princeton împărtășește, pentru…

31 de minute ago

ANPC: Consumatorii români au drepturi sporite în cadrul abonamentelor Wizz Air datorită Centrului European al Consumatorilor din România

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) - direcție în cadrul Autorității Naționale pentru…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More