Profesorul Alin Marius Andrieş a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
Deputatul Alexandru Muraru a scris pe Facebook: “De astăzi, Iașul are încă un secretar de stat în Guvern!
Alin Marius Andrieș este profesor universitar la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este coordonator de doctorat la Școala Doctorală de Economie si Administrarea Afacerilor, cercetător asociat la Institutul de Prognoză Economică, Academia Română. Absolvent de Economie și de Drept, a făcut specializări în Finlanda, Australia, Elveția și Marea Britanie.
Printr-o altă decizie a premierului, Sorin Alin Seserman a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.