Politica

Alina Gorghiu a pledat, la Vilnius, pentru o strategie de combatere a dezinformării în zona Mării Negre

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, consideră că NATO în ansamblu trebuie să ia atitudine împotriva războiului informaţional, prin formularea unei strategii pentru Marea Neagră.

Ea s-a adresat, vineri, la Vilnius, participanţilor la Sesiunea a treia “O Ucraină puternică şi independentă: un plan de sprijin pentru Ucraina”, din cadrul Reuniunii Parlamentare la nivel înalt a preşedinţilor de parlamente din ţările membre NATO.

“Avem foarte multe de făcut, de la implementarea concluziilor Summitului NATO de la Madrid până la adresarea provocărilor viitoare. Ce se întâmplă de luni de zile în Ucraina este un strategic wake-up call. Pentru România, pentru Uniunea Europeană, pentru NATO. Iar una dintre cele mai presante probleme este Marea Neagră şi, de asemenea, Flancul estic în ansamblul său. Alianţa a recunoscut deja acest spaţiu drept zonă de interes strategic. Însă, în acest moment, Marea Neagră este butoiul cu pulbere al Europei! Ne aşteptăm ca intensitatea războiului hibrid din zonă să crească. Atât România, cât şi Republica Moldova acordă atenţie războiului informaţional care are loc. Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a anunţat, chiar săptămâna aceasta, o iniţiativă legislativă pentru înfiinţarea unui Centru Naţional pentru combaterea propagandei şi dezinformării alimentate de Federaţia Rusă. Acest nou tip de război este o ameninţare pentru toate statele de pe flancul estic al Alianţei. Şi chiar dacă ţinem lucrurile sub control, NATO în ansamblu trebuie să ia atitudine. Iar un mod sigur de a face asta este prin formularea unei strategii pentru Marea Neagră. Cu toţii îi simţim necesitatea”, a spus Gorghiu, conform unui comunicat de presă al Senatului, potrivit Agerpres.

România, potrivit ei, “cere o prezenţă militară sporită pe Flancul estic”, având nevoie de capacităţi de apărare aeriană şi antirachetă.

“Trebuie să restabilim prezenţa maritimă aliată în Marea Neagră. Legătura cu tema acestui panel e puternică. Pentru că dacă Marea Neagră rămâne blocată, atunci trebuie să găsim noi moduri de a ajuta Ucraina. Reconstrucţia Ucrainei este dificilă fără securitate şi stabilite pe Flancul estic. Acest proiect este despre viitor. Dar acesta este momentul în care mecanismele internaţionale pentru susţinerea investiţiilor sunt create. Multe soluţii sunt discutate acum la nivel internaţional. Însă, indiferent de opţiune – asigurări de război pentru companii sau Fondul pentru Reconstrucţia Ucrainei – încrederea sectorului bancar internaţional este critică. Aceasta este o condiţie pentru acordarea sprijinului financiar tuturor companiilor care se vor implica în Ucraina. Şi cu toţii aşteptăm concluziile Conferinţei de la Londra privind Reconstrucţia Ucrainei, de la finalul acestei luni. Simplul nivel al daunelor suferite de ucraineni poate lăsa pe oricine fără cuvinte: o contracţie de 30% a PIB, deficit bugetar de 16%, o rată a şomajului de 11%! Iar sectorul imobiliar a primit cea mai dură lovitură: reprezintă 37% din totalul daunelor. Ştim acum aceste date mulţumită Registrului Daunelor cauzate de Agresiunea Federaţiei Ruse, adoptat la Summitul recent al Consiliului Europei”, a adăugat Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a evidenţiat că România va contribui la efortul reconstrucţiei, ştiind că este un angajament pe termen lung.

“Avem Portul Constanţa, o reţea rutieră şi feroviară care poate facilita transportul mărfurilor. Deja lucrăm la îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere. Şi am făcut mari progrese: anul acesta, România a deschis două puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. Totul trebuie să fie făcut corect încă de la început. Şi la cele mai înalte standarde internaţionale. OCDE, spre exemplu, a recunoscut la începutul acestui an Ucraina drept un potenţial membru în viitor. În acest punct, însă, trebuie să ne sortăm priorităţile. Principalul obiectiv al României la Summitul NATO de la Vilnius este asigurarea unui pachet de sprijin politic şi practic pentru Ucraina. Nu uităm. România rămâne angajată concluziilor Summitului de la Bucureşti din 2008: Ucraina şi Georgia, membrii în viitor ai Alianţei”, a afirmat Gorghiu.

Gorghiu a punctat că Ucraina şi Republica Moldova trebuie să meargă împreună pe calea europeană.

“Lucrurile se mişcă repede. Ucraina şi Republica Moldova trebuie să meargă împreună pe calea europeană. Este important ca, până la finalul acestui an, atât Ucraina şi Republica Moldova să poată începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Vrem să vedem o decizie în acest sens cât mai rapid posibil. În final, vă spun că Ucraina va fi reconstruită. Dar modul în care facem asta va avea implicaţii pentru UE, pentru securitatea sa şi pentru prosperitatea sa economică. O Ucraină puternică şi liberă va însemna o Europă mai puternică şi sigură!”, a transmis Gorghiu.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

6 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

6 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

6 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

10 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More