Politica

Alina Gorghiu: Inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă, după ce elevii de liceu au fost aduși să voteze la alegerile interne ale PNL

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă, susţinând că “a dus politicul în şcoală şi elevii în politică, uzând de poziţia sa”.

Senatorul PNL, Alin Gorghiu, îi acuză pe inspectorul școlar general Elena Liliana Murguleț și liderul actual al PNL Argeș, Adrian Miuțescu, că au implicat elevii în campania electorală și chiar i-au adus să voteze la alegerile interne din PNL.

“Sper că situaţia de la Argeş este unică la nivel naţional şi va fi rapid soluţionată. Când interesele politice surclasează atribuţiile unei funcţii publice, când un inspector şcolar general obligă profesorii să voteze în funcţie de simpatiile sale şi când elevii devin în mâna sa masă de manevră, soluţia este una singură: demiterea”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

 

Ea relatează că presa locală argeşeană semnala, la sfârşitul săptămânii trecute, o situaţie revoltătoare:

“Presa locală argeșeană semnala, la sfârșitul săptămânii trecute, o situație revoltătoare. Pentru a asigura victoria unui anume lider la PNL Pitești, inspectorul școlar general “a înscris elevi de liceu în partid, deși conform convocatorului, drept de vot au doar membri cotizanți până la 31 decembrie”. Acuzația de falsificare a convocatorului este gravă, însă atunci când elevii devin instrumente în bătăliile politice interne, cu sprijin de la șefa liberală a învățământului argeșean, se impun măsuri radicale de urgență .

Și se pare că nu este primul derapaj de la atribuțiile funcției sale. Conduita sa nu este în acord cu ceea ce a promis PNL românilor și nici cu modul în care se comportă marea majoritate a membrilor PNL aflați în funcții publice: cu profesionalism și responsabilitate. Oamenii judecă această guvernare inclusiv după astfel de gesturi punctuale, chiar dacă ele sunt total nereprezentative pentru PNL în ansamblul său.

Normal ar fi ca fiecare responsabil din domeniul educației să fie concentrat 100% asupra îndatoririlor sale în sensul asigurării unui act educațional performant, în timpul examenelor naționale, mai mult decât oricând. Singura politică care poate fi făcută de un profesor cu responsabilități în sistem sau de un inspector școlar trebuie să fie cea a educației, a pregătirii viitorului copiilor. Cei care fac altfel arată oamenilor că nu ocupă funcția prin merit propriu, ci prin sprijin politic, ceea ce este contrar valorilor liberale. Corecția e necesară, nu trebuie să ne temem să începem reformele cu noi înșine.

Pentru a ieși din această criză de încredere, în lipsa demisiei de onoare, demiterea inspectorului școlar general este necesară. În consecință, solicit ministrului Educației să o demită de urgență pe doamna Elena Liliana Murguleț de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, pentru ca astfel de practici să nu devină regulă.

Cât despre procesul de alegeri interne al PNL, el trebuie să fie supus doar regulilor democrației. Dacă la Argeș este un lider județean care dorește un nou mandat, pentru el trebuie să vorbească rezultatele organizației sub conducerea sa, nu inspectorii școlari și alții care ocupă funcții publice beneficiind de susținerea sa. Și exclus categoric elevii din jocurile de culise ale politicii făcute pe persoană fizică!”, scrie Alina Gorghiu.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

4 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

5 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

5 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

6 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

8 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More