Politica

Alina Gorghiu: România nu a fost și nu este sursa migrației din Austria și nu este rută de tranzit pentru migrația din această țară

Cifrele Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, la care ar trebui să se raporteze toate statele, confirmă foarte clar faptul că România nu a fost și nu este sursa migrației din Austria și nu este rută de tranzit pentru migrația din această țară, a declarat președinta a.i. a Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, în cadrul unei vizite de lucru în Austria, în perioada 4-6 decembrie a.c.

Cu această ocazie, Alina-Ștefania Gorghiu a avut o întrevedere cu președintele Consiliului Federal al Republicii Austria, Korinna Schumann. În cadrul convorbirilor, cei doi înalți oficiali au exprimat interesul pentru consolidarea relațiilor româno-austriece, avansarea agendei bilaterale și intensificarea cooperării la nivel regional și european.

Președinta a.i. a Senatului a subliniat că aderarea la Schengen reprezintă o prioritate majoră pentru România, pentru finalizarea acestui proces fiind depuse eforturi intense, sprijinite de întreaga clasă politică de la București.

Alina-Ștefania Gorghiu a precizat că participarea deplină a României la  spațiul Schengen va aduce, în mod cert, o valoare adăugată frontierelor externe ale Uniunii Europene și consolidării rolului UE la nivel global. Totodată, a arătat că extinderea spațiului va aduce beneficii tuturor cetățenilor UE, economiilor statelor membre și firmelor austriece din România. Înaltul oficial român a mai menționat că starea de fapt actuală înseamnă timpi ridicaţi de așteptare pentru transportatori și proceduri mai complicate.

Președinta a.i. a Senatului a subliniat că susținerea fermă a instituțiilor europene și concluziile lipsite de echivoc ale experților europeni, materializate prin vizite încheiate cu rapoarte extrem de pozitive pentru țara noastră, îndreptățesc România să obțină un sprijin unanim pentru adoptarea Deciziei de aderare a țării noastre la Schengen.

În cadrul dialogului, înaltul demnitar român a precizat că protecția lucrătorilor români din Austria este o prioritate constantă pentru autoritățile române, accentuând importanța consolidării dialogului dintre cele două state în domeniul afacerilor sociale.

Președinta a.i. a Senatului a avut o întrevedere și cu președintele Grupului de Prietenie Austria – România şi Bulgaria din Parlamentul austriac, Harald Troch, la care a participat și deputata Elisabeth Götze din partea Partidului Verzilor. Cei doi demnitari austrieci au exprimat disponibilitatea de a se implica politic la nivelul partidelor din care fac parte în vederea clarificării pozițiilor interne privind aderarea României la spațiul Schengen, menționând că aceasta aduce beneficii ambelor părți și este important să se producă conform calendarului.

Articole recente

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

58 de minute ago

Tulsi Gabbard revocă autorizațiile de securitate pentru 37 de actuali și foști oficiali din domeniul securității naționale

Autorizațiile de securitate acordate de guvernul SUA pentru cel puțin 37 de actuali și foști…

o oră ago

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

2 ore ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

3 ore ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

3 ore ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More