Categories: Industrie

Alro a finalizat achiziţia societăţii Vimetco Trading SRL

Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, a finalizat achiziţia societăţii Vimetco Trading SRL de la acţionarul sau majoritar, Vimetco PLC şi de la subsidiara acestuia, Vimetco Management România, potrivit unui comunicat transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

“Societatea anunţă investitorii şi publicul interesat că a finalizat demersurile pentru integrarea activităţii de vânzări în structura grupului Alro, prin finalizarea achiziţiei societăţii Vimetco Trading SRL de la acţionarul sau majoritar, Vimetco PLC şi de la subsidiara acestuia, Vimetco Management România. Tranzacţia, care s-a efectuat la valoarea de piaţă evaluată a societăţii Vimetco Trading, va permite Alro să-şi îmbunătăţească sinergiile dintre activitatea de producţie şi cea de vânzare a produselor finite şi totodată să beneficieze de o echipă de vânzări şi marketing cu o experienţă consolidată în peste zece ani de activitate”, se menţionează în comunicat.

Ca urmare a tranzacţiei, Alro devine asociat cu 100% din capitalul societăţii Vimetco Trading, care începând cu anul 2008 a acţionat în principal ca agent fără reprezentare al Alro pe toate pieţele de produse de aluminiu din lume.

Alro a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 2,5 miliarde lei, comparativ cu 2 miliarde lei în perioada similară din 2020.

Potrivit reprezentanţilor Alro, cu toate acestea, rezultatul net al Grupului este o pierdere de 25 milioane lei în primele nouă 2021, comparativ cu un profit de 273 milioane lei obţinut în perioada similară a anului trecut. Chiar dacă a obţinut rezultate operaţionale bune în primele nouă luni din 2021, acestea nu au putut acoperi pierderea din diferenţe de curs valutar şi unei ajustări privind cheltuiala cu impozitul pe profit. Totuşi, în T3 2021, rezultatul net al Grupului a fost un profit net de 23 milioane lei, cu 16% mai mare decât profitul net de 20 milioane lei raportat în T3 2020, pe fondul unei creşteri semnificative a cifrei de afaceri cu 60% în T3 2021.

Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro – producătorul de aluminiu, Alum – producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. – societatea de extracţie a bauxitei, Vimetco Extrusion – producător de aluminiu extrudat, Conef – societate de tip holding şi de management, Global Aluminium Ltd. – societate de tip holding şi Bauxite Marketing Ltd – marketing.

Alro este o subsidiara a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală, şi este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitate, aceasta fiind de 265.000 tpa, 35.000 de tone pe an de aluminiu reciclat şi Turnătoria cu o capacitate de 335.000 de tone pe an de aluminiu turnat.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană, dar compania are exporturi şi în SUA şi Asia.

Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Index al Bursei de Valori Bucureşti a aprobat includerea ALRO în BET, indicele principal al pieţei. Acţiunile companiei au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti încă din octombrie 1997.

Articole recente

SUA: Stellantis şi Samsung SDI investesc 2,5 miliarde dolari într-o fabrică de baterii pentru vehicule electrice

Samsung SDI, divizia de baterii a grupului sud-coreean Samsung, şi producătorul auto Stellantis au anunţat…

11 minute ago

George Soros spune că civilizația ar putea să nu supraviețuiască războiului lui Putin din Ucraina şi avertizează asupra crizei globale

Soros îi vede pe Putin și Xi drept „cea mai mare amenințare la adresa societății…

2 ore ago

SUA: Biden îndeamnă la a “înfrunta lobby-ul armelor”

Preşedintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat marţi un apel la a "înfrunta lobby-ul…

2 ore ago

SUA elimină excepţia privind plata datoriilor Rusiei în dolari (oficial)

Statele Unite au decis să pună capăt, cu începere de la ora 00:01 miercuri, ora…

2 ore ago

Guvernul va aproba retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia va…

2 ore ago

Judecătoarea Corina Corbu – singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi

Judecătoarea Corina-Alina Corbu, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), este singurul…

11 ore ago