Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGrupul francez Alstom a anunţat luni seara că a semnat un protocol de acord cu producătorul canadian de avioane şi trenuri Bombardier şi fondul public de pensii din Quebec (Caisse de dépôt et placement), pentru a prelua totalitatea acţiunilor la Bombardier Transport, divizia feroviară a Bombardier, pentru un preţ cuprins între 5,8 şi 6,2 miliarde de euro, transmite AFP.
La finalul acestei tranzacţii, fondul public de pensii din Quebec (Caisse de dépôt et placement), care în prezent este al doilea acţionar de la Bombardier Transport cu o participaţie de 32,5%, ar urma să devină primul acţionar de la grupul Alstom, controlând aproximativ 18% din acţiuni, a precizat producătorul trenurilor de mare viteză TGV într-un comunicat de presă.
Preluarea Bombardier Transport de către Alstom va da naştere celui de-al doilea mare producător mondial de trenuri, după grupul chinez CRRC. Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a companiei, citate de Agerpres, Bombardier Transport are aproximativ 36.000 de angajaţi iar în 2019 a avut o cifră de afaceri de 8,3 miliarde de dolari americani (7,7 miliarde de euro la cursul actual de schimb). În replică, Alstom a încheiat ultimul exerciţiu financiar (2018 – 2019) cu o cifră de afaceri globală de 8,1 miliarde de euro. Producătorul trenurilor TGV are aproximativ 36.300 de angajaţi, dintre care 9.500 numai în Franţa.
Grupul chinez CRRC a avut în 2018 o cifră de afaceri echivalentă cu 28 miliarde de euro. Deşi CRRC a realizată 90% din cifra sa de afaceri în China, în ultimii ani a făcut progrese şi în restul lumii şi recent a început să livreze tramvaie pentru Porto (Portugalia).
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a precizat că se va întâlni marţi cu vice-preşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, cea care anul trecut s-a opus fuziunii dintre Alstom şi grupul german Siemens. “Voi discuta marţi, 18 februarie, cu Margrethe Vestager cu privire la acest proiect de preluare care va fi supus de Alstom spre aprobare autorităţilor din domeniul concurenţei”, a precizat oficialul francez.
Ameninţarea chineză şi necesitatea de a face progrese în domeniul digital au fost avansate şi pentru a justifica fuziunea dintre Alstom şi Siemens, care a fost blocată însă în luna februarie 2019 de Comisia Europeană pe motiv că operaţiunea ar fi dat naştere unui grup cu o poziţie mult prea dominantă în Europa, în special pe piaţa echipamentelor de semnalizare feroviară şi a trenurilor de mare viteză.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…
Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…
Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…
Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…
Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…
Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…
This website uses cookies.
Read More