Comunicate de presa

ALTEX România și Fundația Altex continuă campania #împreună pentru România. Salvăm vieți!

  • Aproape 800.000 de lei strânși, în primele 3 luni de campanie, pentru dotarea cu aparatură de ultimă generație a spitalelor din România

Altex România anunță continuarea, alături de Fundația Altex, a campaniei lansate în luna aprilie, #împreună pentru România. Salvăm vieți. Inițiativa, susținută și de Ministerul Sănătății, își propune să doteze cu 30 de monitoare și 30 de ventilatoare de ultimă generație paturile din secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară, până la finalul anului 2020, potrivit unui comunicat de presă.

În primele trei luni de campanie s-au strâns, cu sprijinul partenerilor și clienților, aproape 800.000 de lei. De asemenea, au fost donate deja șapte monitoare care au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș” din București și la Spitalul Clinic Colentina.

,,Suntem foarte recunoscători fiecărui partener și client în parte pentru implicare. Nu ne oprim aici. Ne-am luat angajamentul unei schimbări la nivelul secțiilor de terapie intensivă, puse la grea încercare, mai ales în această perioadă, iar această schimbare nu poate fi decât rezultatul unui efort comun. Un singur pat de terapie intensivă dotat corespunzător, cu aparatură medicală ultraperformantă poate să salveaze minim 12 vieți în 3 luni. Prin urmare, gestul fiecăruia dintre noi cântărește mult, înseamnă o șansă în plus pentru noi, pentru cei dragi și poate asigura un viitor mai bun #împreună”, a declarat Carmen Căpitănescu, Director Marketing, Altex România.

,,Atunci când, pe lângă efortul cadrelor medicale, și cei din jur se implică, simțim că nu suntem singuri. În această perioadă, am primit mult sprijin. Și suflet. Așa a fost cazul monitoarelor, primite ca donație de la Fundația Altex, atât de utile în cazul pacienților cu infecție COVID și nu numai. Colaborarea, ajutorul, solidaritatea sunt prețioase la un loc și luate separat”, a precizat dr. Andreea Moldovan, Director Medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.

Investiția totală necesară pentru atingerea obiectivului final, de a contribui la îmbunătățirea și modernizarea sistemului medical românesc, este de un milion de euro. Suma va fi în totalitate direcționată către achiziționarea a 30 de ventiloare VG70 și a 30 de monitoare COMEN C90 de ultimă generație.

Cei care vor să se implice și să doneze pot intra pe site-ul altex.ro, în secțiunea Donăm #împreună. Valoarea unei donații pornește de la 10 lei. Sumele strânse se actualizează periodic și pot fi verificate pe site.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

4 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

5 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

5 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

5 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

5 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More