International

Aluminiul s-a scumpit la Bursa de metale de la Londra,după anunţul SUA privind impunerea de taxe vamale suplimentare

Cotaţia aluminiului a crescut luni, din cauza riscurilor legate de aprovizionare, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale suplimentare la importurile de aluminiu şi oţel, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La Bursa de metale de la Londra, tona metrică de aluminiu cu livrare la trei luni a urcat cu 0,3%, la 2.635 dolari, la 03:18 GMT, în timp ce la Shanghai Futures Exchange (SHFE) se înregistra un avans de 0,2%, la 20.530 yuan (2.809,71 dolari).

Duminică, Trump a anunţat taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în SUA, pe lângă actualele tarife aplicate metalelor, o nouă escaladare a războiului comercial. De la învestirea lui Donald Trump, în ianuarie, taxele vamale se află în centrul politicii sale economice şi diplomatice, văzute ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al Statelor Unite, dar şi ca o pârghie pentru negocierile cu ţările vizate.

“În acest moment, vedem semne că aceste evoluţii pot pune pe termen scurt presiuni ascendente asupra preţurilor, din cauza riscurilor legate de aprovizionare. Aceste taxe vor afecta activitatea economică globală”, a apreciat Kyle Rodda, analist la Capital.com.

Liderul de la Casa Albă a mai indicat că va anunţa “marţi sau miercuri” “taxe vamale reciproce”, cu scopul de a alinia impozitarea produselor care intră în Statele Unite cu modul în care produsele americane sunt taxate în străinătate.

Între timp, Rezerva Federală a SUA (Fed) a indicat vineri că piaţa forţei de muncă din Statele Unite este solidă şi a observat lipsa de claritate cu privire la modul în care politicile lui Trump vor afecta creşterea economiei şi nivelul încă ridicat al inflaţiei, subliniind că nu există motive pentru noi reduceri urgente ale dobânzilor.

La Bursa de metale de la Londra au scăzut luni şi cotaţiile la cupru, plumb şi nichel.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

3 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

3 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

3 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More