Afaceri

Ambasada Chinei, reacție la declarațiile ambasadorului SUA în România: “China se opune ferm calomniei din partea SUA și reprimării intenționate a Huawei și a altor companii chineze”

China se opune ferm calomniei din partea SUA și reprimării intenționate a Huawei și a altor companii chineze, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România care a răspuns la întrebările mass-media privind observațiile legate de China, făcute de Ambasadorul SUA în România. 

Oficialul chinez a precizat: “SUA au luat tot felul de măsuri restrictive și represive împotriva Huawei și a altor companii chineze, fără nicio dovadă reală, ceea ce este în întregime hegemonie.

Cu cât suprimarea americană a companiilor chineze precum Huawei este mai isterică, cu atât se dovedește mai mult succesul acestor companii și cu atât se dovedește mai mult ipocrizia și intimidarea din partea americană. Multe companii de succes din alte țări au avut experiențe similare de-a lungul timpului.

Acuzațiile SUA potrivit căreia Huawei amenință securitatea națională a Statelor Unite sunt total neîntemeiate. În ultimii 30 de ani, Huawei a dezvoltat peste 1.500 de rețele în mai mult de 170 de țări și regiuni, a deservit 228 de companii Fortune 500 și peste trei miliarde de oameni din întreaga lume. Nu a existat niciun incident de securitate cibernetică precum cele dezvăluite de Edward Snowden sau WikiLeaks. Nu a existat nicio operațiune de interceptare sau supraveghere precum PRISM, Equation Group sau ECHELON și nicio țară nu a putut prezenta dovezi cu privire la „ușa din spate” în produsele Huawei.

Huawei operează pe piața românească de 18 ani și a respectat întotdeauna legile și reglementările locale românești, a operat cu integritate și a contribuit activ în societate, a stabilit relații de cooperare bune cu toate părțile implicate, a adus contribuții pozitive la dezvoltarea industriei informaționale și a comunicațiilor din România.

Seria de acțiuni americane recente împotriva Chinei este incitantă la confruntarea ideologică și reînvierea „Războiului Rece” din secolul XXI, făcând oamenii să simtă că fantoma „McCarthyismului” reapare în Statele Unite. Unii politicieni americani au încercat să folosească confruntarea ideologică pentru a defini relațiile sino-americane și pentru a-și acoperi intențiile strategice de a conține China, însă aceștia au înțeles greșit timpul și spațiul. Lumea a ieșit demult din Războiul Rece și omenirea a intrat în era globalizării din secolul XXI.

Suprimarea Chinei de către SUA este nefondată, aceasta încalcă complet dreptul internațional și normele de bază ale relațiilor internaționale. Solicităm SUA să-și corecteze imediat greșelile, să înceteze calomnia Chinei și să nu mai suprime companiile chineze, să nu mai submineze solidaritatea și cooperarea comunității internaționale ci să facă mai mult pentru a promova pacea și stabilitatea mondială. Guvernul chinez va continua să ia măsurile necesare pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale companiilor chineze”.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More