International

Ambasada Iranului la Bucureşti: Acuzațiile Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului provin din dorințele bolnave ale anumitor state, cu singurul scop de a exercita presiuni politice asupra Iranului

Acuzațiile privind drepturile omului împotriva Republicii Islamice Iran, o țară bine cunoscută pentru istoria bogată, civilizația și cultura sa, provin din dorințele bolnave ale anumitor state, cu singurul scop de a exercita presiuni politice asupra Iranului, a transmis Ambasada Iranului la Bucureşti, în urma raportului Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului, potrivit căruia Iranul ocupă primul loc la execuţia copiilor. 

Ambasada a transmis: “Interesele politice ale acestor state dau naștere la ascunderea unor încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului, ale crimelor de război și ale crimelor împotriva umanității de către ele și unii dintre aliații lor apropiați.

Republica Islamică Iran a subliniat în mod constant necesitatea evitării politizării Organizației Națiunilor Unite și a organismelor sale afiliate și a avertizat comunitatea internațională despre consecințele nerespectării unei astfel de tendințe dăunătoare, deoarece va provoca abateri de la obiectivele și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite.

Fiind în ansamblu zeloasă în promovarea și protejarea drepturilor omului, Republica Islamică Iran a făcut realizări semnificative în acest sens chiar și în timpul pandemiei COVID-19. Aceste realizări în creștere au fost obținute în timp ce Iranul este forțat să își dedice resursele provocărilor majore apărute din terorismul economic cauzat de măsurile coercitive unilaterale impuse de Statele Unite, traficul de narcotice, extremismul violent, terorismul și nesiguranța în regiune și găzduind, de asemenea, 1,2 milioane refugiați. Aceste fapte au fost ignorate de statele care au susținut proiectul de rezoluție.

Cu toate acestea, Republica Islamică Iran își va continua cooperarea constructivă cu Organismele Tratatului Națiunilor Unite și cu Mecanismele Internaționale pentru Drepturile Omului, pentru a promova și proteja drepturile omului și crede cu tărie că continuarea acestei abordări selective, discriminatorii și neconstructive va eroda,  cu siguranţă, în continuare, credibilitatea şi legitimitatea mecanismelor ONU pentru drepturile omului atât pentru comunitatea internațională, cât și pentru poporul iranian”.

Un raport al Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului precizează că Iranul ocupă primul loc la execuţia copiilor, aceste executii făcându-se în special prin spânzurare în închisori sau în public, de macarale. Cel puţin 67 astfel de execuţii au fost înregistrate din septembrie 2009 în septembrie 2019, potrivit Raportului.

Conform documentului, bărbaţi, femei şi chiar copii, după ce devin majori, ”nimeni nu scapă” de pedeapsa cu moartea în Iran, unde 190 de oameni au fost executaţi în primele nouă luni ale lui 2020, iar in 2019 – cel putin 251 de persoane au fost executate.

Condamnările au loc ”pe baza unor acuzaţii vagi şi unor mărturisiri obţinute în general prin tortură sau supunerea la rele tratamente în detenţie, înainte de proces”, subliniază FIDH. ”În plus, autorităţile iraniene au obiceiul să persecute şi să urmărească (judiciar) avocaţii însărcinaţi să apere condamnaţii la moarte. Unii dintre ei, ca laureata Premiului Saharov Nasrin Sotoudeh, sunt încarceraţi din cauza activităţii lor. Activiştii împotriva pedepsei cu moartea sunt, de asemenea, reprimaţi în mod frecvent”, se arată în raport.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

50 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

o oră ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More