Politica

Ambasada SUA: Secretarul de stat Antony Blinken a ajuns la Bucureşti

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă “Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.

Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe, precizează Agerpres.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

14 minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

31 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

32 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More