Politica

Ambasadoarea desemnată a SUA la Bucureşti a sosit în România

Ambasadoarea desemnată a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a sosit, joi, la Bucureşti, informează reprezentanţii misiunii diplomatice americane, pe Facebook, potrivit Agerpres.

În următoarele zile, Kavalec va prezenta scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis şi se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, a ocupat funcţia de şef al Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, fiind detaşată de la Departamentul de Stat din 2019.

Anterior, Kavalec a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat. Înainte de aceasta, ea a fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi şef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris.

Kathleen Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în cadrul Biroului european şi de director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre celelalte misiuni în străinătate se numără cea de ofiţer pentru afaceri culturale la Ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev şi ofiţer politic la Ambasada SUA din Moscova.

Originară din California, Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More