Categories: International

Ambasadoarea SUA la Berlin a criticat China pentru atitudinea sa în conflictul din Ucraina

Noua ambasadoare a SUA în Germania a acuzat luni China că îi ia partea lui Vladimir Putin în conflictul cu Ucraina, în timp ce Beijingul refuză să condamne Rusia după declanşarea ofensivei sale, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Preşedintele Xi (Jinping) spune că este neutru în acest conflict. Nu există neutralitate posibilă în acest conflict”, a declarat Amy Gutmann, care a fost confirmată ca ambasadoare a SUA la Berlin luna trecută.

“A nu denunţa agresiunea lui Putin ca pe o agresiune înseamnă a-i lua partea”, a declarat Gutmann pentru presă, la ambasada SUA din capitala germană.

Amy Gutmann, 72 de ani, fiică a unui supravieţuitor al Holocaustului, a fost confirmată în funcţia de ambasador al Germaniei în SUA de către Senatul american.

Înainte SUA erau reprezentate la Berlin de un aliat al lui Trump, Richard Grenell, care a fost criticat în Germania pentru abordarea lui combativă, după ce a promis inclusiv să susţină partidele de dreapta antisistem din Europa.

Înainte de a fi numită ambasadoare, Gutmann a fost preşedinta Universităţii din Pennsylvania, şi este o expertă în procese democratice. Ea a prezidat Comisia pentru studierea problemelor de bioetică pe timpul lui Barack Obama.

Articole recente

Polonia distribuie iodură de potasiu din cauza ameninţării nucleare

Autorităţile poloneze au anunţat vineri că au distribuit comprimate de iodură de potasiu pompierilor din…

10 ore ago

Stoltenberg: NATO nu se implică direct în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile ocupate

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea ''ilegală şi ilegitimă'' de către…

11 ore ago

NATO nu recunoaşte ”anexarea ilegală şi ilegitimă” de teritorii din Ucraina de către Federaţia Rusă

NATO nu recunoaşte ''anexarea ilegală şi ilegitimă'' de teritorii din Ucraina de către Federaţia Rusă, a…

11 ore ago

Grupul SIF Banat Crișana a raportat venituri din dividende de 109.015.457 lei, în primele șase luni; Rezultat net de 2.879.518 lei

Grupul SIF Banat Crișana a raportat venituri din dividende de 109.015.457 lei, în primele șase…

11 ore ago

Scurgerile din conductele rusești stârnesc temeri climatice, deoarece cantități uriașe de metan s-au ridicat în atmosferă

Oamenii de știință din domeniul climatologiei au recunoscut că este greu de cuantificat cu exactitate…

11 ore ago