International

Ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, convocate la MAE rus pentru ”ingerinţă” în politica internă a Rusiei

Ministerul rus de Externe le-a convocat marţi pe ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, pentru a le atrage atenţia asupra acţiunilor acestora de “ingerinţă” în afacerile interne ale Rusiei, care le-ar putea atrage expulzarea din această ţară, după ce ele au condamnat în comun sentinţa împotriva unui opozant rus, venind împreună în faţa tribunalului, relatează agenţiile Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Opozantul Vladimir Kara-Murza, care deţine dublă cetăţenie, rusă şi britanică, a fost condamnat luni de un tribunal rus la 25 de ani de închisoare, sentinţă pe care Occidentul o consideră motivată politic. În vârstă de 41 de ani, Kara-Murza a făcut lobby pe lângă guvernele occidentale să impună sancţiuni împotriva Rusiei şi unor responsabili ruşi pentru încălcarea drepturilor omului şi s-a manifestat împotriva campaniei militare ruse în Ucraina.

Ministerul rus de Externe le-a acuzat pe cele trei ambasadoare de “ingerinţă grosolană în afacerile interne ale Rusiei şi de activitate incompatibilă cu statutul lor diplomatic”, după ce ele au apărut împreună în faţa camerelor TV pe treptele tribunalului din Moscova care l-a judecat pe Kara-Murza şi au condamnat acolo verdictul instanţei. Ambasadoarea britanică, Deborah Bronnert, a vorbit chiar în limba rusă, sperând că televiziunile ruse vor fi astfel încurajate să-i difuzeze mesajul.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a amintit după acest episod că diplomaţii străini, inclusiv cele trei ambasadoare, care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei riscă expulzarea. “Orice acţiune din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Canadei menită să incite la discordie şi duşmănie în ţara noastră va fi abordată în modul cel mai decisiv, şi diplomaţii implicaţi în această activitate subversivă vor fi expulzaţi din Rusia”, a indicat Zaharova.

Articole recente

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

14 minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

16 minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More