Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook.com
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, l-a primit, marţi, pe ambasadorul agreat al Republicii Polone în România, Pawel Soloch, cu ocazia prezentării de către acesta a copiilor scrisorilor de acreditare, context în care cei doi au vorbit despre cooperarea din domeniul securităţii, “pilon esenţial” al relaţiilor bilaterale, transmite MAE.
A fost salutată şi cooperarea foarte bună dintre cele două ţări în cadrul formatelor regionale Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări şi a trilateralelor România-Polonia-Turcia şi România-Polonia-Spania. Astfel, partea română a transmis interesul unei participări polone substanţiale la Summitul şi Forumul de afaceri ale Iniţiativei celor Trei Mări, care vor fi găzduite de ţara noastră pe 6 şi 7 septembrie.
În plan securitar, a fost reiterat interesul comun al celor două ţări pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei în faţa agresiunii ruse, precum şi pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Flancului Estic. A fost reafirmat totodată angajamentul celor două ţări pe linia susţinerii procesului de aderare la Uniunea Europeană a Ucrainei şi Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…
Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…
Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…
Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…
Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…
This website uses cookies.
Read More