Politica

Ambasadorul Reuven Azar: România a ajutat în culise la eliberarea ostaticilor; Lior Ben Dor, viitorul ambasador al statului Israel în România

România şi Statul Israel au o relaţie unică, veche de 1.000 de ani, o legătură între popoare, a declarat, marţi, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, în cadrul unui eveniment dedicat finalului său de mandat în ţara noastră, acesta mulţumind României şi pentru că “a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor”.

“Sunt multe lucruri pe care România le-a făcut şi pe care nu le putem spune, faptul că ne-a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor. Vă mulţumesc şi pentru asta”, a afirmat diplomatul israelian, al cărui următor mandat de ambasador va fi în India.

De asemenea, acesta a arătat că anii mandatului său în România “au fost extraordinari”.

“Un eveniment de rămas-bun este un paradox imens. Este un paradox enorm pentru că ajungi să reflectezi asupra lucrurilor importante de care te-ai ocupat şi dacă acestea sunt atât de importante, atunci de ce pleci? Această situaţie a atins culmea când mi-a spus soţia – suntem împreună de 36 de ani şi în 99 % din timp a avut dreptate, mi-a spus ‘Nu pleca’. Aşa că … de ce plecăm? Plecăm probabil pentru că sunt genul de persoană care nu se poate relaxa, mereu caut o nouă provocare. Dar, sincer, aceşti doi ani în România au fost extraordinari pentru noi, pentru că România şi Statul Israel au o relaţie unică. Este o relaţie de 1.000 de ani, este o legătură între popoare”, a spus Azar.

El a amintit că peste un milion de israelieni de origine română au marcat nu doar istoria Israelului, ci şi istoria României, în cultură, în arhitectură, în economie, în toate domeniile.

“Asta s-a văzut în relaţiile pe care le avem – în sănătate, în economie, în investiţii, în multe domenii”, a spus ambasadorul.

Reuven Azar a evidenţiat evoluţia proiectelor bilaterale, menţionând în context importurile de carne din România, mai multe fabrici israeliene din domeniul industriei de apărare care funcţionează în România, dar şi planurile de a avea următoarea companie unicorn în România.

Ambasadorul a amintit şi de cum a perceput reacţia românilor la atacurile Hamas din 7 octombrie. “Aş vrea să îi mulţumesc premierului (Marcel – n.r.) Ciolacu pentru gestul său de a fi primul şef de Guvern care a venit la Ierusalim după atacurile de pe 7 octombrie, alături de miniştrii (Angel – n.r.) Tîlvăr şi (Luminiţa – n.r.) Odobescu. Ne-aţi mişcat când l-am primit şi pe domnul Alfred Simonis, preşedintele Camerei Deputaţilor, când am văzut publicul român, media române care au relatat ce s-a întâmplat la 7 octombrie”, a spus Reuven Azar.

Ambasadorul desemnat al Israelului în România este Lior Ben Dor, al cărui mandat va începe în luna august.

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

33 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

44 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

9 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More