Afaceri

Ambasadorul României în SUA: Chili Piper, fondată de un român, va atinge statutul de unicorn anul viitor; compania va fi listată la bursă imediat ce îşi atinge potenţialul de 1 miliard de dolari

Andrei Muraru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, s-a întâlnit recent cu Alina Vandenberghe, co-fondator şi chief experience officer al Chili Piper, despre care Muraru spune că, potrivit evaluărilor din piață, va atinge statutul de unicorn anul viitor, fiind o companie fondată de un român. 

Acesta a scris pe Facebook: “Am avut o întâlnire foarte bună cu Alina Vandenberghe, co-fondator și chief experience officer al Chili Piper, compania care, potrivit evaluărilor din piață, va atinge statutul de unicorn anul viitor. Ar fi al doilea unicorn din SUA pe care l-a fondat un român. De asemenea, compania va fi listată la bursă imediat ce își atinge potențialul de 1 miliard de dolari, pe care fondatorii îl prezic conform planurilor de expansiune agresivă în toată lumea.

Am cunoscut-o pe Alina la sediul companiei sale din Brooklyn, New York, o clădire de sticlă de pe malul Atlanticului. Am vorbit despre România, despre potențialul tinerilor noștri și despre ce vrem să facem ca să promovăm țara noastră în societatea americană. Am încurajat-o să găsim împreună căi de a dezvolta și construi în anii următori o platformă în centrul căreia să se afle România și tinerii săi talentați, ghidați de românii de succes din SUA.

„Ne pregătim pentru statutul de unicorn, așa că vrem să consolidăm soluția pe care o avem într-o soluție de conversie foarte puternică, care nu atinge doar formele, ci și alte puncte”, spune șeful Chili Piper.

Nu e de mirare că Alina a fost remarcată de Steve Jobs, regretatul co-fondator al Apple. Alina este strălucitoare în felul în care comunică (o abordare familiară și totodată plină de deferență), în care își construiește profilul public și în care își conduce afacerea spre succes. Reunind simplitatea și totodată prestigiul deja confirmat de numeroase apariții publice, ea are, mai mult decât alții, forța de a inspira tinerii să se dedice unui vis. Tot ce a realizat în SUA a fost expresia propriilor puteri, fiind impulsionată de cultura pentru muncă și de pasiunea antreprenorială. Românca Alina Vandenberghe va fi, cred, una dintre cele mai impresionante figuri feminine ale industriei noilor tehnologii în anii următori”.

Antreprenoarea Alina Vandenberghe a fondat Chili Piper (cu sediul în Brooklyn, New York) împreună cu soțul său, Nicolas (de origine francez), în 2016.

Chili Piper are venituri anuale de aproximativ 10 milioane de dolari de la 30.000 de clienți diferiți, inclusiv nume precum Spotify, Airbnb și Shopify, potrivit CNBC. Start-up-ul cu 143 de angajați a obținut până în prezent finanțare de 54 de milioane de dolari, de la investitori precum Flashpoint Venture Capital și Gradient Ventures, partea de investiții Google în AI. Vandenberghe spune că Chili Piper este pe cale să atingă venituri anuale de 20 de milioane de dolari până la sfârșitul anului 2021.

Chili Piper este un software avansat de planificare pentru echipele B2B (Business to Business), care ajută companiile să comunice mai rapid cu potențialii lor clienți: în momentul în care aceștia accesează site-ul respectivei firme, pot primi asistență imediată din partea unui angajat, în timp real.

Alina Vandenberghe (37 ani) este absolventă a Universității Politehnica din București, iar prima afacere proprie a înființat-o înainte de liceu, când vindea produse de make-up, potrivit startupcafe.ro. După absolvirea facultății a plecat în SUA, unde a început să lucreze pentru Thomson Reuters. Antreprenoarea de origine română a mai lucrat la Bloomberg sau Pearson, conform profilului său de LikedIn.

CNBC notează că Vandenberghe a fost lăudată de Steve Jobs în 2010, când avea doar 25 de ani, pentru rezultatele sale de la Thomson Reuters.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

22 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

40 de minute ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

58 de minute ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More