International

Ambasadorul UE în Sudan “agresat” la reşedinţa sa (Borrell)

Ambasadorul Uniunii Europene în Sudan a fost “agresat” la reşedinţa sa, a anunţat luni seară şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în vreme ce capitala Khartoum este pradă unor lupte pentru putere între doi generali, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Acum câteva ore, ambasadorul UE în Sudan a fost agresat în reşedinţa sa”, a scris Josep Borrell pe Twitter.

Denunţând “o încălcare flagrantă” a Convenţiei de la Viena, el a reamintit că autorităţile sudaneze au responsabilitatea de a asigura securitatea instalaţiilor diplomatice şi a diplomaţilor prezenţi în ţara lor.

Ambasadorul irlandez al UE, Aidan O’Hara, este “OK”, a declarat pentru AFP Nabila Massrali, purtătoare de cuvânt a serviciului diplomatic al UE, precizând că delegaţia UE nu a fost evacuată. “Siguranţa personalului nostru este prioritatea noastră”, a ţinut ea să adauge.

Mai devreme în cursul zilei, Josep Borrell a lansat un apel la încetarea focului în ţară “pentru a permite o mediere”. “UE lucrează pentru a convinge ambele părţi despre necesitatea unei pauze umanitare şi pentru a încuraja dialogul”, a adăugat el.

Potrivit ONU, cel puţin 185 de persoane au fost ucise şi 1.800 au fost rănite în ultimele trei zile de luptă.

Lupta pentru putere, care durează de mult timp, dintre armata aflată sub comanda conducătorului Abdel Fattah al-Burhan şi forţele rivale de sprijin rapid (RSF) ale adjunctului său Mohammed Hamdan Daglo, s-a intensificat în weekend. Conflictul era latent de câteva săptămâni între cei doi militari care împreună au înlăturat civilii de la putere în cadrul puciului din octombrie 2021.

În capitala Khartoum, lupte violente continuă pe majoritatea podurilor, în jurul aeroportului internaţional şi al cartierului general militar, potrivit mediatorului ONU. De asemenea, există lupte şi în regiunea Darfur. Cine domină pe câmpul de luptă este neclar, având în vedere situaţia confuză şi declaraţiile contradictorii ale ambelor părţi implicate în conflict.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

11 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

14 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

20 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

24 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

29 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

33 de minute ago

This website uses cookies.

Read More