Categories: Fără categorie

Amenzi date de poliţişti în Centrul Vechi al Capitalei pentru nereguli în cluburi, terase şi restaurante

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe controale la restaurante, terase şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind siguranţa publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar şi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-Cov2.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, au fost verificate 25 de societăţi, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.500 lei.

Astfel, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, respectiv pentru lipsa documentelor justificative aferente mărfurilor comercializate, lipsa înregistrării operaţiunilor în registrul de casă, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, precum şi pentru alte aspecte legale încălcate şi o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.

Poliţiştii au mai descoperit că o societate comercială care administrează un restaurant nu deţinea aviz de funcţionare şi nu deţinea documente privind angajarea personalului, respectiv pentru provenienţa şi calitatea produselor comercializate, la o terasă s-a constatat un plus de casă, iar la un club şi un salon dedicat exclusiv adulţilor au fost identificate mai multe persoane care nu deţineau contracte de muncă în legătură cu activitatea prestată.

Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către societăţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More