Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) informează că, începând cu luna ianuarie 2026, va declanșa o serie de verificări la nivelul a 847 de autorități publice tutelare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2025 privind reglementarea unor măsuri în domeniul guvernanței corporative a întreprinderilor publice.
Aceste acțiuni de control vizează analizarea cauzelor pentru care procedurile de selecție a membrilor organelor de administrare și conducere ale întreprinderilor publice nu au fost finalizate în termenele legale. Verificările au ca scop stabilirea persoanelor responsabile, precum și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, potrivit competențelor legale ale agenției.
Rolul și obiectivul acestor controale constau în asigurarea îndeplinirii jalonului asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniul guvernanței corporative, în vederea respectării angajamentelor asumate față de Comisia Europeană, mai exact atingerea Țintei nr. 442 privind reducerea cu 50% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice centrale, precum și a Țintei nr. 444 privind reducerea cu 10% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice locale.
În acest sens, AMEPIP va acționa în temeiul art. 59¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Rezultatele acestor verificări vor fi comunicate opiniei publice după finalizarea integrală a procesului de control, în condițiile legii și cu respectarea principiilor de transparență și responsabilitate instituțională.
Prin aceste demersuri, AMEPIP își reafirmă angajamentul ferm pentru asigurarea respectării principiilor de transparență, competitivitate și responsabilitate în procesul de selecție a conducerii întreprinderilor publice, contribuind astfel la îmbunătățirea performanței și a guvernanței corporative în sectorul public.