Politica

Ana Birchall despre Proiectul de Ordonanţă a Guvernului privind achiziţiile în perioada stării de urgenţă: “Toți cei care dau tunuri financiare în această perioadă nu vor răspunde legal!”

Dacă o astfel de OUG extrem de periculoasă este adoptată, vă rog să nu aruncăm cu pietre în organele de cercetare penală că nu îi trag la răspundere pe borfași.

 

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, atrage atenţia cu privire la un proiect de Ordonanţă de urgenţă privind implementarea măsurilor dispuse prin Decretul nr.195/2020, în vederea realizării achiziţiilor în perioada stării de urgenţă instituite pe teritoriul României.   

Ana Birchall a scris: “Nu înțeleg de ce este nevoie de un astfel de OUG special, când în realitate avem deja bază legală pentru achizițiile care sunt necesare în această perioadă – și anume Art. 104 alin 1 lit C teza finală din Legea 98/2016 și Art. 117 alin 1 lit D teza finală din Legea 99/2016. Acestea sunt susținute și în comunicarea Comisiei Europene 2020/C 108/01.

Am mai scris că, dacă această OUG va fi adoptată în această formă, se va acorda practic IMPUNITATE! Cu alte cuvinte, în baza acestor prevederi din acest proiect de OUG, toți cei care dau tunuri financiare în această perioadă nu vor răspunde legal! Dacă o astfel de OUG extrem de periculoasă este adoptată, vă rog să nu aruncăm cu pietre în organele de cercetare penală că nu îi trag la răspundere pe borfași! Nu vor mai avea cum, pentru simplul motiv că nu vor avea mai bază legală. Asta înseamnă impunitate!


Eu sper totuși că cel puțin Ministerul Justiției (deși preferabil ar fi ca toate ministerele avizatoare) să nu avizeze favorabil o astfel de propunere extrem, extrem de periculoasă și care numai la înfăptuirea justiției nu ajută!

Cu titlu de exemplu, art. 5 din acest proiect de OUG, în integralitatea sa, contravine dispozițiilor Decretului Prezidențial nr. 195/2020, reglementând căi de atac în materia altor proceduri de achiziții decât cele necesare combaterii epidemiei și instituind astfel, implicit, un regim derogatoriu de la cadrul general în materie, respectiv legea 101/2016!


Mai mult, orice cheltuiela efectuată fără respectarea legislației în domeniul achizițiilor va atrage în mod direct descalificarea de la rambursare din partea Comisiei. Prin urmare, se vor vărsa pe bugetul național… care este oricum în deficit!
Starea de urgență nu înseamnă înlăturarea aplicării legilor și a Constituției. Dacă am accepta un astfel de raționament, de ce nu abrogăm și Codul Penal pe considerentele de oportunitate? Măcar să se dea “liber” și la infracțiuni de mare violență, ca să nu existe o discriminare între cetățenii care comit fraude la regimul Achizițiilor publice, profitând de starea de urgență, și cei care comit omoruri sau violuri, de exemplu?!
În condițiile unei economii șubrede și a cărei redresare va fi dificilă post-pandemie, tot ce “lipsea” era crearea unor metode suplimentare de fraudă și de spoliere a bugetului.

Decretul de declarare a stării de urgență nu cuprindea (și nici nu ar fi putut cuprinde) suspendarea Constituției României. Ori, art 1 Alin 5 din Constituție prevede tocmai supremația Constituției și a legilor.
Promovarea unei astfel de OUG nu înseamnă decât încălcarea grosolană a principiului de care am făcut vorbire și mufarea unor favoriți la resursele deja limitate ale unui stat, sub pretextul ipocrit al crizei sanitare. În toate vremurile au existat “îmbogățiții de război”. Războaiele secolului 21, chiar purtate cu un virus, nu fac excepție!

Economistul Andrei Caramitru, fost consilier al liderului USR Dan Barna, a anunţat acum câteva minute: 

“ATENȚIE MARE – SE PREGĂTEȘTE MARELE TUN! Liber la orice furt!

În circuitul de avizare a intrat un OUG care e contrar legislaţiei actuale și e contra reglementărilor UE. Oferă imunitate pe ORICE achiziție (nu doar cele despre materiale sanitare). Liber la orice furt.

E o nebunie. Sper să nu avizeze așa ceva ministerele și sa nu fie vreodată aprobată chestia asta. E mai gravă treaba asta – chiar decât OUG13 !”

Articole recente

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

8 minute ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

9 minute ago

Ayatollahul Khamenei acuză Washingtonul că vrea să “subjuge” Iranul şi cheamă la unitate

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a chemat duminică la unitate în faţa a…

11 minute ago

Trump amenință că va trimite trupe în Maryland și va retrage fondurile pentru un pod

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminica aceasta că va trimite trupe în statul Maryland…

13 minute ago

J.D. Vance: SUA nu exclud sancţiuni împotriva Rusiei pentru a realiza pacea în Ucraina

Vicepreşedintele american J.D. Vance a declarat duminica aceasta că impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei…

20 de minute ago

Aflată în SUA, Christine Lagarde apără indepedenţa băncilor centrale

Este periculos să subminezi independenţa băncilor centrale, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde,…

29 de minute ago

This website uses cookies.

Read More