Categories: Afaceri

ANAF a încasat 150 milioane de euro în perioada 2016-2020 din executarea hotărârilor şi valorificarea bunurilor sechestrate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat peste 150 milioane de euro în perioada 2016-2020 din executarea hotărârilor şi valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau în cursul executării silite, a afirmat marţi Antoine Mircea Avram, director Direcţia generală executări silite cazuri speciale Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), citat de Agerpres.

“Noi, în calitate de organ de executare silită, ar trebui să punem în executare hotărârea prin valorificarea bunurilor drept garanţie. În majoritatea situaţiilor, dacă nu ne putem îndestula, astfel încât să recuperăm creanţa, trebuie să repetăm procesul investigativ si aici mă refer la investigaţiile financiare”, a menţionat Avram, la conferinţa “Soluţii pentru recuperarea activelor provenite din infracţiuni şi pentru recuperarea creanţelor”, organizată de Club Antreprenor.

Acesta a subliniat că în perioada 2016-2020 s-au încasat peste 150 de milioane de euro (circa 744 milioane de lei) din executarea hotărârilor, valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau în cursul executării silite.

“Aşa cum bine cunoaşteţi, rolul ANAF este de a asigura cheltuielile publice ale societăţii printr-o colectare eficientă şi eficace a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului de stat. Printre aceste sume regăsim şi creanţele provenite din săvârşirea de infracţiuni, creanţe stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală, hotărâri definitive. Eu reprezint ‘Direcţia operativă de executări silite cazuri speciale’, care reprezintă autoritatea statului abilitată de a pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive, pronunţate în materie penală, în scopul recuperării creanţelor provenite din săvârşirea de infracţiuni care se fac venit la bugetul de stat – şi nu numai – uneori bugetul Uniunii Europene, după caz. În continuare voi prezenta câteva rezultate de la momentul înfiinţării până în prezent, respectiv 2016-2020. În această perioadă s-au încasat peste 150 milioane de euro (circa 744 milioane de lei) din executarea hotărârilor, valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau bunurile sechestrate în cursul executării silite. Mai avem o sumă de circa 109 milioane de lei rezultată din valorificarea bunurilor confiscate”, a mai spus Antoine Mircea Avram.

Reprezentantul ANAF a precizat că în anul 2020 măsurile de executare silită au continuat, ţinând cont de restricţiile impuse de pandemie.

“În anul 2020, în care ne-am confruntat cu toţii cu pandemia generată de coronavirus, am continuat măsurile de executare silită, ţinând cont de aceste restricţii. Am instituit 987 de măsuri asigurătorii dispuse de instanţele de judecată şi de organele de urmărire penală. Am înfiinţat un număr de 2.995 de popriri asupra sumelor datorate debitorilor de către terţi”, a subliniat reprezentantul Fiscului.

Potrivit acestuia, au fost sechestrate 1.254 de bunuri mobile şi 1.222 de bunuri imobile. “Am parcurs în cursul anului 2020 un număr de 240 de licitaţii. De asemenea, am întocmit un număr de 1.622 de referate de insolvabilitate pentru debitori”, a adăugat reprezentantul ANAF.

Articole recente

Washingtonul lansează împreună cu G7 o iniţiativă destinată să dea o replică Chinei în materie de infrastructuri

Grupul celor mai puternice şapte economii ale lumii (G7) a abordat duminică, la iniţiativa SUA,…

4 ore ago

Ciucă: Decizia SUA privind finanţarea pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România confirmă soliditatea parteneriatului strategic

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari…

5 ore ago

Iohannis: Asigurarea securităţii energetice – obiectiv comun al parteneriatului strategic româno-american

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, duminică, anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind finanţarea cu 14 milioane…

5 ore ago

Ucraina: Johnson îl avertizează pe Macron împotriva “oricărei tentative” de soluţie negociată “acum”

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Macron împotriva tentativei de…

10 ore ago

Compania Austrian Airlines a anulat zeci de zboruri din cauza contaminărilor cu COVID-19 în rândul personalului său

Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 din cele 360…

12 ore ago