Categories: Macroeconomie

Analiştii CFA România au redus la 3% anticipaţiile privind creşterea economiei în acest an

Analiştii CFA România estimează o creştere economică de 3% pentru acest an, în scădere cu o jumătate de punct procentual faţă de anticipaţiile anterioare, în timp ce anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit unui comunicat al CFA.

Previziunile analiştilor indică o rată medie a inflaţiei de 8,03% pentru acest an, un maxim istoric de la iniţierea sondajului CFA România, şi un deficit bugetar de 6,7%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, toţi participanţii anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio alta opinie. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0402 lei pentru un euro în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,082 lei pentru un euro.

“Pe fondul aversiunii la risc declanşată de invazia Rusiei în Ucraina, indicatorul de încredere macroeconomică al Asociaţiei CFA România şi-a continuat scăderea şi în luna martie. O consecinţă a acestei aversiuni crescute la risc este şi reducerea anticipaţiilor de creştere economică care s-au redus cu încă o jumătate de punct procentual faţă de exerciţiul anterior (martie 2022, n.r.). Totodată şi anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească. În ceea ce priveşte evoluţia ratelor de dobândă, participanţii la sondaj anticipează o majorare a ratei de dobândă de către Banca Naţională la cel puţin 4,25%, în următoarele 12 luni”, a declarat Adrian Codîrlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Ponderea respondenţilor care cred că preţurile proprietăţilor imobiliare rezidenţiale din marile oraşe vor creşte în următoarele 12 luni s-a redus la 13,6%, cel mai mic nivel din noiembrie 2020, concomitent cu majorarea ponderii participanţilor care consideră că preţul va scădea (40,9%, cea mai mare pondere din noiembrie 2020), se precizează în comunicatul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut la valoarea de 40,9 puncte din cauza evoluţiei componentei de anticipaţii a indicatorului.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.

Articole recente

Spania: Rata anuală a inflaţiei a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din 1985

Rata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din…

23 de minute ago

Norvegia acuză un grup pro-rus pentru atacuri cibernetice ce au vizat instituţii private şi publice

O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24…

o oră ago

Inspectorii antifraudă fiscală verifică 131 milioane euro obținuți din tranzacționarea criptomonedelor, prin intermediul platformelor Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX

ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea…

o oră ago

Kievul salută ”poziţia lucidă” a NATO cu privire la Rusia

Kievul a salutat miercuri ''poziţia lucidă'' a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ''ameninţare directă'' de…

o oră ago

Rusia înăspreşte restricţiile împotriva ”agenţilor străini”

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi…

o oră ago

Chiriţoiu: Plafonarea preţului carburanţilor este o măsură proastă, care ne-ar întoarce în comunism când stăteam la cozi

Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când…

o oră ago