Burse/Investitii

Analiştii Financiar-Bancari şi CFA România: Proiectul de lege care interzice vânzarea participaţiilor statului la companii ar putea afecta dezvoltarea pieţei de capital

Proiectul de lege care interzice vânzarea participaţiilor statului la companii şi societăţi naţionale ar putea afecta dezvoltarea pieţei de capital se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi Asociaţiei CFA Romania.

“Niciun stat nu se poate dezvolta sustenabil fără o piaţă de capital puternică, lichidă şi diversificată. Listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este şi trebuie să fie prioritară din trei motive: dezvoltarea pieţei de capital prin listarea de noi companii, creşterea performanţei acestor companii ca urmare a cerinţelor de guvernanţă corporativă şi venituri în plus la bugetul de stat. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, PLX 314/2020, care prevede interzicerea ‘pentru o perioadă de doi ani a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută’ poate afecta dezvoltarea pieţei de capital din România şi nu ajută recuperarea economiei în acest an greu încercat de pandemia COVID-19, dar şi în următorii ani”, se spune în comunicatul organizaţiilor.

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi Asociaţia CFA România consideră că există riscul ca propunerea legislativă să se dovedească contraproductivă şi susţin că nu trebuie avansată fără studii de impact dezbătute public şi fără a avea în vedere consecinţele acesteia în întreaga economie.

Conform comunicatului, listarea unor participaţii minoritare în companiile de stat nu atinge în niciun fel “protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”, ci, dimpotrivă, oferă un cadru în care companiile respective să devină mai performante, să câştige o vizibilitate sporită pentru mediul de afaceri şi să contribuie la o creştere economică sustenabilă în România.

“În acelaşi timp, listările unor pachete minoritare aduc venituri imediate acţionarului principal, statul român, precum şi venituri constante sub forma dividendelor la nivelul participaţiilor deţinute în continuare. Mesajele statului român trebuie să fie unele încurajatoare pentru investitori, concentrate pe o comunicare constantă care să permită găsirea acelor momente oportune pentru iniţierea unor oferte publice. România are nevoie de instrumente de finanţare sigure, facile şi accesibile, astfel încât să poată să fie susţinută economia pe termen scurt şi mediu. Piaţa de capital în general şi Bursa de Valori Bucureşti în particular sunt instrumente cheie în acest demers. Toate ţările dezvoltate au pieţe de capital puternice”, se menţionează în comunicat.

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi Asociaţia CFA România precizează că susţin demersurile de dezvoltare a pieţei de capital pentru a permite diversificarea surselor de finanţare a companiilor, iar piaţa de capital poate atrage investitori care să ofere finanţare, în condiţii de lichiditate.

Organizaţiile susţin că piaţa de capital din România are nevoie de măsuri rapide, iar listările aduc beneficii prin creşterea calităţii guvernanţei corporative şi a lichidităţii. Acestea vor atrage la rândul lor investitorii, vor crea noi oportunităţi pentru finanţare, reprezentând alternative pentru investiţii şi economisire pe termen lung pentru populaţie.

“Îngheţarea” pieţei de capital venită după “îngheţarea” economiei din cauza crizei COVID-19 generează o problemă de credibilitate asupra posibilităţii României de a continua să atragă investiţii străine directe, investiţii de capital şi resurse pentru finanţarea economiei.

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), înfiinţată în anul 2008, reuneşte în prezent peste 100 de membri activi, analişti şi manageri din diverse ramuri ale spectrului financiar: macroeconomie, strategie, sector bancar, analiză financiară, investiţii, asigurări, piaţă de capital, comunicare financiară şi relaţii cu investitorii etc.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are 249 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

6 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

6 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

6 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

10 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More