Macroeconomie

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la deprecierea cu 1,5% a leului în anul următor

Monedele statelor din Europa Centrală vor avea dificultăţi în a se aprecia în cursul anului următor, coroana cehă urmând să fie singura monedă care ar urma să înregistreze un mic câştig, arată rezultatele unui sondaj publicat joi de Reuters.

Încetinirea ritmului de creştere este un factor important care afectează monedele din regiune, lovite, în cursul acestui an, de creşterea riscurilor globale, precum tensiunile comerciale dintre SUA şi China sau modul neclar în care se va face ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Chiar dacă până acum economiile din Europa Centrală au rezistat destul de bine la încetinirea economiei mondiale, în ultima perioadă au început să iasă în evidenţă efectele încetinirii în rândul partenerilor comerciali occidentali, în special în cazul Germaniei, motorul economiei europene.

Majoritatea analiştilor intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca leul românesc să se deprecieze cu 1,5% anul viitor ajungând la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetar şi cel al balanţei comerciale.

O altă monedă din regiune care ar urma să se deprecieze este forintul ungar, analiştii intervievaţi de Reuters mizând pe o depreciere de 1,1%, până la un curs de schimb de 335 forinţi pentru un euro în următoarele 12 luni. “Credem că politica monetară a Băncii Centrale a Ungariei este mult prea relaxată având în vedere tendinţa de deteriorare a contului curent”, a declarat analistul ING, Petr Krpata, citată de Agerpres.

Forintul polonez, cea mai lichidă monedă din regiune, ar urma să se deprecieze şi el cu 0,5%, până la un curs de 4,30 zloţi pentru un euro, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters. Un motiv de prudenţă pentru moneda poloneză are legătură cu soarta creditelor ipotecare în franci elveţieni şi impactul lor asupra sectorului bancar. Zlotul polonez s-a depreciat săptămâna trecută după ce Curtea Supremă de Justiţie din Polonia a dat un verdict care în opinia investitorilor creşte riscurile ca împrumuturile ipotecare în franci să fie convertite în moneda locală în condiţii nefavorabile pentru bănci.

Analiştii sunt de părere că singura excepţie de la această tendinţă este coroana cehă, prognozată să se aprecieze cu 0,5% în următoarele 12 luni, până la 25,43 coroane pentru un euro. Banca Naţională a Cehiei rămâne una din puţinele bănci centrale din Europa care dezbate dacă trebuie să majoreze dobânzile pentru a contracara presiunile inflaţioniste. 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

2 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More