Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSutele de milioane de euro care vor intra în România cu prilejul ofertei publice iniţiale de la Hidroelectrica SA ar urma să crească presiunea pe piaţa monetară locală în următoarele săptămâni, unde banca centrală a controlat strict orice mişcarea semnificativă a cursului de schimb, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, cel mai probabil leul se va aprecia în momentul în care investitorii străini îşi vor schimba fondurile pentru a cumpăra acţiuni la Hidroelectrica SA, a cărei ofertă publică iniţială estimată la 8,7 miliarde de lei (1,9 miliarde de dolari) ar urma să se încheie pe 4 iulie.
Această aşteptată modificare a cursului de schimb al leului ar urma să testeze banda de variaţie avută în vedere de banca centrală când vine vorba de evoluţia monedei naţionale. Economiştii se aşteaptă ca BNR să intervină şi să frâneze aprecierea leului pentru a menţine cursul de schimb stabil sub, sau în apropierea, nivelului de cinci lei pentru un euro în acest an.
“Este rezonabil să presupunem că din intrările de peste un miliard de euro aşteptate din partea investiorilor instituţionali, o parte considerabilă vor fi bani noi pe piaţa românească”, spune economistul ING Bank Romania, Valentin Tataru.
“Având în vedere adâncimea limitată a pieţei valutare locale, o aprecierea tranzitorie a leului ar putea fi posibilă şi ar putea testa limita de toleranţă a băncii centrale cu privire la mişcarea cursului de schimb euro/leu”, adaugă Tataru. Acesta consideră că “zona 4,92 este un prag de suport bun” pentru leu şi prognozează că moneda românească se va deprecia uşor la 5,02 lei pentru un euro până la finele anului.
Graţie regimului de flotare controlată practicat de BNR, leul românesc a fost una dintre cel mai stabile monede din Europa de Est în acest an. Comparativ, forintul ungar s-a depreciat până la un minim istoric anul trecut, pe fondul unei dispute a autorităţilor de la Budapesta cu Bruxelles-ul pe tema finanţării europene, după care a recuperat o mare parte din pierderi în cursul unor tranzacţii volatile.
“Am avut cel mai stabil curs de schimb din regiune, cu excepţia unor episoade de creşteri şi scăderi şi cred că vom vedea un astfel de episod la vară, deoarece IPO-ul de la Hidroelectrica va ajuta cu intrările. Însă aceasta este doar o presupunere şi, excluzând aceşti factori, cred că vom vedea o monedă stabilă şi leul va rămâne sub pragul de cinci lei pentru un euro în acest an”, a declarat recent directorul adjunct al BRD-Societe Generale SA, Claudiu Cercel.
Fondul Proprietatea SA, gestionat de Franklin Templeton, intenţionează să vândă 17,3% din participaţia sa de 20% pe care o deţine la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie regenerabilă din România. Cea mai mare parte a acestei participaţii este oferită investitorilor instituţionali şi doar 15% este alocată investitorilor de retail. Potrivit Bloomberg News, cererea depăşeşte oferta pe întreg intervalul de preţ.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More