Energie

Analiză Dumitru Chisăliţă- Ce se întâmplă cu chiriașii de la 1 ianuarie 2023?

Legea plafonării prețului la energie electrică valabilă de la 1 ianuarie 2023 stabilește limitarea obținerii unui preț plafonat sub un nivel de 1,3 lei/kWh de obligativitatea consumatorului de a transmite până la 31 decembrie 2022 a unei solicitări către furnizorul de energie electrică prin care declară pe proprie răspundere că se încadrează în una din situațiile prevăzute de lege.

Având în vedere că multe din proprietățile închiriate sunt deținute de persoane fizice care mai au cel puțin o locuință, iar proprietarii probabil vor face o solicitare către furnizori, astfel încât aceștia  să  beneficieze de eventualul preț plafonat pentru locuința unde și locuiesc, chiriașul urmează să achite 1,3 lei/kWh indiferent cât consumă (adică o creștere cu 60-90% a prețului la gaze față de situația în care ar fi avut preț plafonat).

Pentru a nu se găsi într-o astfel de situație chiriașii pot să-și încheie singuri contracte de furnizare energie electrică.

Pentru încheierea contractului de furnizare sunt necesare:

  1. Cerere pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
  2. Declarației pe propria răspundere a solicitantului: privind deținerea unui drept locativ, în situația în care nu există documente care să ateste dreptul de proprietate sau de folosință asupra spatiului cu precizarea calității sale (proprietar/coproprietar, unic moștenitor, comoștenitor, soț, chiriaș, beneficiar rentă viageră de client, dar fără a se limita la acestea.etc.) și privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spațiul pentru care se solicită încheierea contractului, obligațiile sale pe piața de energie electrică aferente furnizării, iar în cazul în care se dovedește contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declarației, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și prin acord tacit.
  3. Actul de identitate.

Astfel, furnizorii acceptă ca Declarația pe proprie răspundere să înlocuiască un contract de închiriere vizat de ANAF și eventuala mutație la acest nou loc de reședință.

Concret un chiriaș poate încheia printr-o simplă declarație pe proprie răspundere un contract de furnizare energie electrică. Această situație simplă poate rezolva cazul prin care aceștia să beneficieze dacă se încadrează în prevederile legii privind plafonarea prețului la energie.

În situația foarte prezentă în România de a închiria locuințe fără un contract scris și înscris la ANAF, o eventuală neînțelegere între proprietar și chiriaș, ar determina multiple probleme în situația existenței unui contract de furnizare încheiat de chiriaș mergând până la a lăsa proprietarul fără energie electrică la acel loc de consum.

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More