Analize

Analiză K.M.Trust & Partners: Executivii din vârful corporațiilor sunt din ce în ce mai expuși la stres și anxietate. Peste 50% dintre managerii de top români gestionează cu dificultate schimbarea sau incertitudinea

Aproximativ 60% dintre executivii de top sunt dispuși să accepte că sunt expusi la un stil de viață agresiv și toxic, iar presiunea asupra acestora – atât din perspectiva responsabilităților jobului cât și a stres-ului și anxietății generate de ritmul actual al societății – le afectează dramatic relațiile cu cei din jur și viața de familie, relevă o analiză realizată de compania de Executive Search și Dezvoltare Organizațională K.M.Trust & Partners.

Astfel, dintr-un număr total de 45 de manageri C-level (n.a. manageri de top din suita rolurilor identificate cu litera C – ex. CEO, CIO, CFO, etc.) din 17 industrii, reprezentând companii cu cifra de afaceri de peste 2 miliarde de euro care au participat recent la programul “Managementul Stresului și Anxietății în Roluri de Leadership” derulat de K.M.Trust & Partners, peste 50% au declarat că gestionează cu mare dificultate schimbarea, fricile sau incertitudinea.

În urma programului, 60% dintre aceștia au decis să își schimbe profund stilul de viață, abordând metode noi de antrenament mintal, pentru a se cunoaște mai bine (self awareness) și pentru a-și putea gestiona mai bine propriile reacții și emoții (o subcomponentă a inteligenței emoționale cu impact major în sănătatea noastră). Având în vedere impactul pe care îl are presiunea la care sunt ei înșiși expusi asupra echipelor din coordonare și asupra familiilor, executivii participanți au extins și în cadrul companiilor proprii cât și în viața de familie aceste schimbări ale stilului de viață.

“Cifra este în creștere, dacă ne raportăm la evoluția ultimilor ani. Un număr îngrijorător, din ce în ce mai mare de executivi din vârful marilor corporații se confruntă cu această <fugă de noi înșine>: practic, suntem expuși unui stil de viață din ce în ce mai presant, care are consecințe severe asupra sănătății, relațiilor sociale și familiale”, declară Radu Manolescu, fondator K.M.Trust & Partners.  

Datele* arată că, la nivel mondial, 42% din angajați au experimentat un declin al sănătății mintale, de la debutul pandemiei. În România, presiunea se simte îndeosebi în cadrul companiilor foarte mari, cu echipe numeroase, în contextul unei presiuni acute pe forța de muncă, nu doar la nivelul angajaților cât și la nivelurile superioare de management, care afectează toate ramurile economice, apreciază reprezentanții K.M.Trust & Partners. Conform datelor de la Registrul Comertului, în România activează aproape 700 de companii cu cifra de afaceri peste 50 mil. EUR și generează un business anual cumulat de aproape 29 mld. EUR.

Ce este de făcut? 5 recomandări ale specialiștilor K.M.Trust & Partners:  

  • Crearea /asigurarea unui mediu în care feedbackul obiectiv este parte din cultura organizației. Feedbackul sincer oferit cu respect contribuie semnificativ la creșterea self awarenessului fiecărui individ.
  • Pentru a primi /oferi feedback sincer este necesar un mediu în care încrederea este cultivată în permanență (adresarea continuă a eventualelor disfuncții din echipe).
  •  Asigurarea de spații sigure pentru ca managerii să poată discuta cu specialiști despre anxietăți sau frici. 
  • Expunerea managerilor de top dar și a angajaților la programe de awareness referitoare la cum funcționează creierul și la metode de antrenament mintal pentru contracararea stresului, calm și claritate. 
  • Un stil de viață cât mai echilibrat posibil, în condițiile actuale (minimum 7 ore de somn, sport, interacțiuni sociale de calitate, timp alocat familiei, timp alocat pasiunilor etc.)

Tendința se va menține o perioadă îndelungată, deoarece pentru a stabiliza noi obiceiuri sunt necesare luni întregi de rutină, apreciază specialiștii K.M.Trust & Partners.

* https://hbr.org/2020/08/8-ways-managers-can-support-employees-mental-health

***

Fondată în anul 2005, K.M.Trust & Partners oferă servicii de Executive Search, Coaching, Dezvoltare și Transformare Organizațională, Consultanță HR, Mental Health Support, dedicate segmentului de top management al companiilor. K.M.Trust & Partners deține un portofoliu de peste 100 de mari companii – client, unii dintre cei mai mari contributori în PIB-ul României și angajatori în industriile de retail, agribusiness, energie, tehnologie, servicii financiare, farmaceutice sau producție industrială.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

7 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More