de Dan Turmacu, CFTe
Vedanta Resources Limited este o companie din India angajată în explorarea, extracția și prelucrarea mineralelor, petrolului și a gazelor, fiind prezentă pe următoarele segmente: cupru, aluminiu, minereu de fier, energie electrică, petrol și gaze.
Compania a raportat în ianuarie 2021 rezultatele financiare pe semestrul încheiat la 30 septembrie 2020 (corespunzător anului fiscal 2021 care se va încheia la 31 martie 2021). Rezultatul consolidat al perioadei a fost un profit net de 78 milioane $, în raport de o pierdere netă de 428 milioane $ pe semestrul încheiat la 30 septembrie 2019. Firma a distribuit un dividend de 0,433$ către acționari corespunzător anului fiscal 2020.
La New York Stock Exchange sunt listate ADS – American Depository Shares, sub simbolul bursier VEDL. Acțiunea Vedanta Resources se tranzacționează și pe bursele din India, Bombai Stock Exchange (simbol 500295) și National Stock Exchange (simbolul VEDL).
Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 11,3 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut în ultimul an cu aproximativ 280%.
Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,81 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic mult mai volatil decât piața.
Perspectivă pe termen mediu (vezi graficul de sus)
Sumar: VEDL |
Poziție: Long |
Target price: 15$ |
Perc. to Target: 21% |
Stop loss: 10$ |
De la minimele din mar. 2020, prețul acțiunii Vedanta Resources a crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la circa 3,2$. Acțiunile au reușit să iasă deasupra norului la începutul lui dec. 2020. Prețul se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku, fiind un semnal de tip ”bullish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.
Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitiv. Linia indicatorului a făcut un salt de la minimele din oct.-nov. 2020 și a atins un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 90), de unde se corectează ușor sub nivelul 60, fapt ce indică o menținere a presiunii la cumpărare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lui dec. 2020, cum s-a intersectat și a trecut peste semnalul său, aproape de nivelul zero. Linia indicatorului are o traiectorie ascendentă de la minimele din mar.-apr. 2020, confirmând trendul acțiunilor. Linia MACD este aproape de un nivel supra-cumpărat (nivelul 1.5), fapt ce indică o presiune la cumpărare.
În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Vedanta Resources are un trend ascendent de la minimele din mar. 2020. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.
Perspectivă pe termen scurt
Sumar: VEDL |
Poziție: Long |
Target price: 15$ |
Perc. to Target: 21% |
Stop loss: 10$ |
Pe graficul zilnic al acțiunii Vedanta Resources prețul acțiunii a trecut peste nivelele de rezistență de la 7,2$ și apoi de la circa 10,3$. Prețul se poate îndrepta spre următorul nivel de la 15$. Din martie anul trecut, trendul descendent început în ian.-feb. 2018 s-a inversat, fapt confirmat și de intersecția mediei mobile de 50 zile care a trecut din nou deasupra celei de 200 zile (semnalul din dec. 2020). Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile de 50 și 200 zile, fiind un semnal de tip ”bullish”.
Preferința investitorilor pentru acțiunea Vedanta Resources este reflectată în raportul puterii relative – RS cu indicele Nifty 50 (a se vedea panoul de jos). Linia RS are un trend ascendent de la minimele din noiembrie anul trecut, confirmând trendul ascendent al acțiunii. Dacă prețul acțiunii va continua să crească, atunci linia RS ar trebui să-și continue mișcarea ascendentă spre propria rezistență.
Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețului acțiunii Vedanta Resources. Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal în nov. 2020, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Trendul este acum unul puternic, cum linia ADX are o mișcare ascendentă spre nivelul 50.
Concluzie finală:
Pe termen scurt și mediu este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni.