Burse/Investitii

Analiză Tradeville: Profitabilitatea și marja operațională a MedLife indică o capacitate îmbunătățită de a genera valoare adăugată pentru acționari

Medlife și-a îmbunătățit capacitatea de a genera valoare adaugată pentru acționari și se află într-o continuă perioadă de expansiune, vizând dezvoltarea unui complex medical modern, arată o analiză Tradeville, bazată pe rezultatele financiare preliminare pentru 2019 ale furnizorului de servicii private de sănătate.

Mai exact, MedLife și-a majorat cifra de afaceri în 2019 cu 21,8% față de nivelul din anul precedent, ajungând la 967,38 mil. RON, datorită evoluției pozitive la nivelul tuturor segmentelor de activitate a Grupului.

Conform analiștilor Tradeville, segmentul cu cel mai ridicat ritm de creștere a cifrei de afaceri este cel de Stomatologie, care a crescut cu 33,7%, în timp ce pe următoarele poziții se situează segmentele Spitale și Clinici, care au înregistrat un avans de 32,2%, respectiv 26,6%. Cu toate acestea, segmentul Clinici are, în continuare, cea mai mare pondere în cifra de afaceri a MedLife, de 31%, în creștere cu 2 puncte procentuale față de 2018, potrivit calculelor Tradeville. Segmentul s-a majorat odată cu achiziția mai multor clinici și prin inaugurarea a două noi hyperclinici în București și Galați.

Mai mult, MedLife a înregistrat o creștere cu 26,7% a profitului net în 2019, față de anul precedent, ajungând la 20,82 mil. RON și o evoluție pozitivă a profitului operațional de +49%, până la suma de 56,37 mil. RON. Totuși, furnizorul de servicii private de sănătate a înregistrat pierderi la nivelul rezultatului financiar de 27,4 mil. RON, cu 87,9% mai mari decât în 2018.

Datoriile curente ale companiei au fost în valoare de 342,53 mil. RON în 2019, în creștere cu 43,3% față de anul precedent. În ceea ce privește datoriile pe termen lung, analiștii Tradeville arată că Grupul a ajuns la un total de 449,04 mil. RON, cu peste jumătate (56,7%) mai mult decât în 2018, pe fondul unor achiziții importante desfășurate de companie anul trecut.

View Comments

  • Cu toata evolutia financiara pozitiva in 2019, pretul actiunii nu a reusit sa depaseasca maximele din aug. 2017 !

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

6 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

6 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

6 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

6 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

7 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More