ANAT a ajutat în ultima săptămână peste 500 de refugiați din Ucraina să ajungă la familiile lor din toate colțurile lumii și continuă să sprijine

Prin campania ”ANAT face punte către cei dragi” ne propunem să asigurăm culoare de transport în interiorul UE sau către state în care membrii ANAT operează curse charter

ANAT a ajutat în ultima săptămână peste 500 de refugiați din Ucraina să ajungă la familiile lor din toate colțurile lumii și continuăm să sprijinim, potrivit unui comunicat de presă.

În comunicat se  precizează: “Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) este impresionată de nivelul de implicare și de mobilizarea exemplară a celor ce pun umărul la această campanie, pe cont propriu sau în mod organizat. Aducem mulțumiri deosebite tuturor agenților economici, membri sau nu ai ANAT, ONG-urilor implicate în efortul de ajutorare a refugiaților, dar și autorităților locale și centrale cu care suntem în permanent contact pentru a ne asigura că eforturile noastre sunt coordonate în mod eficient, pentru a răspunde cât mai prompt unui număr cât mai mare de cereri, potrivit unui comunicat de presă.

Răspundem în continuare cererilor primite în call-centerul dedicat refugiaților ucraineni:

0730.195.789 pentru limba română, engleză, franceză, spaniolă
0742.070.509 pentru limba ucraineană
0740.942.720 pentru limba maghiară

Totodată, pentru a eficientiza alocarea resurselor, ANAT îndeamnă persoanele care au ajuns în București și au nevoie de transport să se adreseze centrelor permanente de preluare a refugiaților deschise în Gara de Nord și Autogara Filaret, unde sunt centralizate cererile spre anumite destinații și de unde se transmit informațiile către noi sau alte ONG-uri care organizează transport gratuit pentru refugiați. Acordăm prioritate femeilor, copiilor, persoanelor cu nevoi speciale și celor care nu dispun de resurse financiare.
Cetățenii străini care provin din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători

În urma discuțiilor dintre CFR Călători și MAV Start, din seara de 5 martie călătoria refugiaților care pleacă din România spre Ungaria este gratuită. Astfel, CFR Călători va emite biletul gratuit până în frontieră, iar conductorul MAV, mai departe, pe teritoriul Ungariei, până la Budapesta sau până la următoarea frontieră. De asemenea, ca urmare a cererii ridicate în traficul internațional, CFR Călători a luat măsuri pentru deschiderea a șapte case de bilete în trafic intern și două internațional în Gara de Nord.

Lista companiilor naționale de căi ferate care se alătură efortului umanitar și oferă transport gratuit cu trenul pentru refugiații ucraineni, în baza prezentării unui document de identitate:

🇩🇪 German Deutsche Bahn DB &  Public Transportation (@DB_Presse)

🇨🇿 Czech Rail České dráhy (@ceskedrahy_)

🇭🇺 Hungarian MÁV-csoport

🇵🇱 Polish PKP Intercity (@PKPIntercityPDP)

🇸🇰 Slovakian Železničná spoločnosť Slovensko (@zssk_mimoriadne) & Public Transportation in Bratislava (@DPBratislava)

🇷🇴 Romanian Rail CFR (Căile Ferate Române)

🇦🇹 Austrian Federal Railways ÖBB (@ourOEBB)

🇨🇭 Swiss Federal Railways SBB & Public Transportation (@sbbnews)

🇫🇷 French Railways SNCF (@SNCF)

🇱🇺 Luxembourg All Public Transportation

🇩🇰 Danish Danske Statsbaner (@omDSB)

🇧🇪 Belgian Rail NMBS / SNCB (@nmbs)

🇳🇱 Dutch Nationale Spoorwegen NS

🇸🇪 Swedish MTRX Rail (@wearemtrx) & Stena Line Ferry (@StenaLinePolska)

🇫🇮 Finnish Railway VR & Bus Services (@vruutiset)

Suntem cu toții martorii unei tragedii pe care nu ne-o închipuiam posibilă și care se pare că va fi de durată. Dorim, pe această cale, să transmitem un îndemn la calm și răbdare și, totodată, să ne reiterăm determinarea de a pune umărul, în continuare, la efortul umanitar colosal desfășurat în România!”

Articole recente

Norvegia acuză un grup pro-rus pentru atacuri cibernetice ce au vizat instituţii private şi publice

O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24…

5 minute ago

Inspectorii antifraudă fiscală verifică 131 milioane euro obținuți din tranzacționarea criptomonedelor, prin intermediul platformelor Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX

ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea…

6 minute ago

Kievul salută ”poziţia lucidă” a NATO cu privire la Rusia

Kievul a salutat miercuri ''poziţia lucidă'' a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ''ameninţare directă'' de…

7 minute ago

Rusia înăspreşte restricţiile împotriva ”agenţilor străini”

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi…

23 de minute ago

Chiriţoiu: Plafonarea preţului carburanţilor este o măsură proastă, care ne-ar întoarce în comunism când stăteam la cozi

Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când…

25 de minute ago

Ucraina poate conta pe NATO ”atât timp cât va fi necesar” (Stoltenberg)

Ucraina poate conta pe susţinerea NATO ''atât timp cât va fi necesar'', a declarat miercuri…

35 de minute ago