Afaceri

ANAT: Majorarea impozitului pe dividende, o promisiune încălcată şi o lovitură directă dată investitorilor; respingem categoric această măsură

Majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 10% este o măsură fiscală nedreaptă, care subminează eforturile întreprinzătorilor de a investi şi de a crea locuri de muncă, afirmă Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT, care solicită Guvernului să o retragă şi să prezinte soluţii de reformare a cheltuielilor publice, pentru o economie sustenabilă.

Reacţia ANAT vine ca urmare a publicării, duminică, a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

“Guvernul loveşte din nou mediul privat cu măsuri fiscale luate peste noapte! ANAT atrage atenţia asupra unui nou val de măsuri fiscale care riscă să destabilizeze mediul de afaceri din România, într-o manieră care favorizează evaziunea şi loveşte exact în cei care contribuie activ la bugetul naţional – firmele private. Majorarea impozitului pe dividende: o promisiune încălcată şi o lovitură directă dată investitorilor. În pofida promisiunilor repetate ale prim ministrului că fiscalitatea nu va creşte, Guvernul introduce acum o nouă majorare a impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, după ce acesta a fost recent crescut de la 5% la 8%. Această măsură este o dublă impozitare – profitul companiilor este deja taxat, iar dividendele, care reprezintă sursa de venit a investitorilor, sunt din nou supuse impozitării”, se arată într-un comunicat al ANAT, remis luni AGERPRES.

Tur-operatorii subliniază că, de-a lungul anilor, acest impozit a crescut progresiv, de la 5% într-un context economic stabil în 2016, până la 8% în 2023, iar acum la 10%.

“Este o supraimpozitare care afectează tocmai pe cei care produc valoare şi contribuie substanţial la bugetul de stat. Practic, impozitul pe dividende s-a dublat în ultimii 3 ani, fapt care descurajează mediul antreprenorial şi aşa subdimensionat faţă de potenţialul României şi, în mod deosebit, pe micii întreprinzători care, cel mai probabil, îşi vor închide afacerile”, se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, reducerea numărului de bugetari şi o restructurare eficientă a aparatului administrativ sunt soluţii evidente pentru scăderea cheltuielilor publice, în special în contextul digitalizării anunţate de guvernanţi.

“Unde sunt măsurile de reducere a cheltuielilor neproductive? ANAT întreabă public Guvernul: de ce măsurile de reducere a cheltuielilor neproductive directe sunt ignorate? Reducerea numărului de bugetari cu 10-15-20% în următorii 2-3 ani şi o restructurare eficientă a aparatului administrativ sunt soluţii evidente, dar aceste reforme esenţiale nu sunt nici măcar menţionate. România are un aparat de stat mult supradimensionat faţă de nevoile reale, mai ales în contextul mult clamatei digitalizări, pe care cu toţii o aşteptăm”, spun reprezentanţii ANAT.

Aceştia atrag atenţia că Executivul recurge la măsuri “luate din pix”, fără o minimă consultare cu mediul de afaceri, care este direct afectat.

În opinia lor, adoptarea unor astfel de decizii peste noapte demonstrează o lipsă de respect pentru antreprenorii care susţin economia şi o incapacitate a decidenţilor de a propune reforme solide şi sustenabile.

“Impozitul ridicat favorizează evaziunea fiscală. Nivelul oricărui impozit trebuie stabilit într-un mod care să fie atractiv pentru contribuabili să-l plătească. Orice majorare a cotei de impozitare a dividendelor împinge întreprinzătorii spre căi alternative, favorizând astfel evaziunea fiscală. Mediul de afaceri este coloana vertebrală a economiei şi generatorul de resurse pentru bugetul naţional. Respingem categoric această măsură fiscală nedreaptă, care subminează eforturile întreprinzătorilor de a investi şi de a crea locuri de muncă. Solicităm Guvernului să retragă această măsură, să iniţieze consultări reale cu mediul de afaceri şi să prezinte soluţii de reformare a cheltuielilor publice, pentru o economie sustenabilă”, transmite ANAT.

Impozitul pe dividende distribuite din 2025 va creşte de la 8% la 10%, facilităţile de care beneficiază angajaţii din IT, construcţii, agricultură şi industrie alimentară vor fi eliminate, plafonul pentru veniturile microîntreprinderilor va fi redus de la 500.000 de euro în prezent, la 250.000 de euro, şi se reinstituie impozitul pe construcţii, conform proiectului de Ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicat duminică de Ministerul Finanţelor.

“Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române”, se menţionează în proiect.

De asemenea, se propune majorarea cotei impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, pentru dividendele distribuite/plătite persoanelor nerezidente, pentru corelare cu regimul fiscal aplicabil dividendelor distribuite/plătite persoanelor rezidente.

În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile cazul microîntreprinderilor, începând cu anul fiscal 2025, Ordonanţa propune reducerea plafonului de venituri realizate de o persoană juridică română, de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro. De asemenea, se propune eliminarea condiţiei de realizare a veniturilor din consultanţă şi management, în proporţie de 80%, utilizată pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

57 de minute ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

2 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More